Nicuşor Stanciu rupe tăcerea! Dezvăluiri de senzaţie ale căpitanului echipei naţionale. Edi Iordănescu trebuie să ştie / Video

Nicuşor Stanciu rupe tăcerea! Dezvăluiri de senzaţie ale căpitanului echipei naţionale. Edi Iordănescu trebuie să ştie. Fotbalistul tocmai a primit trofeul „Golul Anului 2023”. A vorbit şi despre marele său obiectiv.

Fanii au votat golul lui Nicuşor Stanciu drept cel mai frumos gol al anului. Este vorba despre reuşita din lovitură liberă, în partida cu Andorra, din preliminariile EURO 2024.

Nicuşor Stanciu rupe tăcerea!

„Mă bucur că reuşita mea a fost votată golul anului. Este pentru a treia oară când se întâmplă acest lucru. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au votat”, a spus mijlocaşul naţionalei.

Nicuşor Stanciu a dezvăluit ce înseamnă pentru el calificarea la EURO 2024, cum l-a schimbat rolul de tată, dar şi ce mesaj i-a transmis lui Radu Drăguşin după transferul la Tottenham.

”Anul 2023 a fost cel mai bun din carieră datorită acestei calificări. A fost singurul meu obiectiv. Am reuşit o performanţă istorică, nu am pierdut niciun meci. Văd că multă lume iubeşte naţionala şi sper să facem ceva frumos la Euro. Mai am timp două-trei zile de relaxare şi îmi petrec timpul cu soţia şi fetele, pentru că apoi iar voi fi departe de ele”, a spus el, conform frf.ro.

Şi rolul de tată şi cel de căpitan al României este la fel de frumos. ”Este o responsabilitate să fiu tată. Mi-am dorit, iar să fiu căpitan este minunat, este visul fiecărui fotbalist. De când s-au născut fetele am răbdare, sunt calm. Orice vor ele să facă sunt dispus să le ajut şi să le arăt cât de mult sunt iubite şi ce înseamnă pentru mine”, a spus Stanciu care a analizat grupa de la Campionatul European. ”Cred că este o grupă accesibilă”, a completat Stanciu.

”Cred că este extraordinar pentru fotbalul nostru, i-am trimis un mesaj, l-am felicitat, i-am spus să rămână la fel. Sunt convins că va face faţă şi se va impune ca titular la Tottenham. Cred că trebuie să fie un exemplu pentru cei tineri”, a spus Stanciu, referindu-se la transferul lui Radu Drăguşin la Tottenham.

Căpitanul naţionalei a mulţumit fanilor pentru sprijin şi a precizat că aşteaptă cu nerăbdare să înceapă Campionatul European de fotbal.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed