Nicolae Dică a făcut planul. Cum vrea să o scoată pe FCSB din criză

FCSB are mari probleme și s-a chinuit cam în toate meciurile disputate în acest sezon în Liga 1. Gigi Becali i-a transmis clar lui Nicolae Dică faptul că echipa trebuie să se califice în play-off și că în acest moment Conference League nu mai este o prioritate.

Antrenorul dezvăluie că va utiliza o tactică nouă pentru a scoate echipa din criză. Cu Dică pe bancă, FCSB a câștigat doar un meci din șapte în Liga 1. A pierdut două și a reușit 4 egaluri.

„M-am gândit la treaba asta, la a fi mai precaut. Antrenăm asta. În Europa așa am făcut și cu West Ham și cu Anderlecht, am stat în zona medie cu atacantul la 30-35 de metri de poarta adversă. În momentul în care au dus mingea la margine am făcut presing, am încercat să recuperăm mingea acolo, să jucăm imediat în față. De multe ori ne-a reușit treaba asta în Europa, dar în campionat e o diferență”, a spus Dică la Orange Sport.

Nicolae Dică: „Nu faci asta!”

Tactica va fi însă schimbată în funcție de fiecare adversar.

„Este mai ușor să te aperi cu toată echipa în zona medie sau chiar în propria jumătate, să ai o echipă scurtă, compactă, pentru că astfel jucătorii din defensivă nu mai sunt expuși la duelurile 1 contra 1, spațiile sunt mai mici și este mai greu pentru adversari.

Dar nu putem juca în campionatul României cu Sibiul sau cu Mioveni și să ne apărăm, să jucăm în propria jumătate, apoi pe contraatac. Nu e clubul de așa natură încât să faci asta”, a mai spus antrenorul celor de la FCSB.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed