Naţionala de rugby a României, două meciuri test cu Uruguay. ‘O victorie este foarte importantă’

‘Stejari” vor susține două partide-test la Montevideo, contra Uruguay, prima dintre ele, duminică seara.

Ultima întâlnire dintre cele două echipe a fost în decembrie anul trecut, la Verona, „Stejarii” impunându-se atunci cu 29-14

„Este foarte important să câștigăm cele două meciuri cu Uruguay, jucătorii să ne bucure de această experiență, de faptul că pot evolua în aceste meciuri internaționale și pot reprezenta România.

Suntem aici ca să vedem cum ne putem dezvolta ca grup, să creștem ca spirit de echipă și jucătorii să înțeleagă ce așteptăm de la ei în următoarele 12 luni. Ne dorim ca ei să aibă timp să cunoască cultura de aici, să fie expuși la o altă cultură decât cea românească, și de asemenea din punct de vedere sportiv să răspundă la ceea ce le cerem noi pe teren.

Vorbind de primul meci, este foarte important să ne îmbunătățim jocul în zona de contact, am identificat asta ca unul dintre puncte slabe ale meciului cu Italia, unde am și fost dominați, apoi să putem pune în permanență presiune pe echipa Uruguay-ului”,  a declarat Andy Robinson, antrenorul României, potrivit rugbyromania.ro.

Căpitanul naționalei României este în premieră Marius Simionescu, vice-căpitan fiind Cristi Boboc.

Al doilea meci al României cu Uruguay din cadrul turneului din America de Sud, va avea loc pe 17 iulie.

România este pe locul 19 în ierarhia internaţională, iar Uruguay este pe 18. Ambele naţionale sunt calificate la CM 2023 din Franţa.

Echipa României:

1. Vasile Bălan (CSA Steaua), 2. Tudor Butnariu (CSA Steaua), 3. Alexandru Gordaş (CS Dinamo), 4. Marius Iftimiciuc (Perigueux), 5. Andrei Toader (CS Dinamo), 6. Johan Van Heerden (CS Dinamo), 7. Cristi Boboc (CSA Steaua), 8. Kamil Sobota (CSA Steaua), 9. Gabriel Rupanu (SCM USAMVB Timişoara), 10. Vlăduţ Popa (CSA Steaua), 11. Adrian Apostol (CSM Ştiinţa Baia Mare), 12. Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), 13. Alexandru Bucur (SCM USAMVB Timişoara), 14. Mihai Lămboiu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 15. Marius Simionescu (CS Dinamo) (C)
Rezerve:
16. Eugen Căpăţână (SCM USAMVB Timişoara), 17. Dorin Tică (CS Dinamo), 18. Gheorghe Gajion (Mont de Marsan), 19. Ştefan Iancu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 20. Alexandru Alexe (CSM Ştiinţa Baia Mare), 21. Alexandru Ţiglă (CSM Ştiinţa Baia Mare), 22. Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), 23. Sioeli Lama (CSA Steaua)
Staff: Andy Robinson – antrenor principal, Stevie Scott – antrenor înaintare, Sosene Anesi – antrenor treisferturi, Horaţiu Bărgăunaş – antrenor, Florin Taşcă – preparator fizic, Daniel Carpo – preparator fizic, Marius Todosi – kinetoterapeut, Constantin Sandu – kinetoterapeut, Dan Crîngu Wanya – medic, David Popa – analist video, Iustin Ilioiu – manager sportiv

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed