Naționala de polo a României a câștigat primul meci al turneului european de precalificare pentru Cupa Mondială

Naţionala de polo a României a învins reprezentativa Marii Britanii în primul meci din patru programate, în cadrul turneului preliminar european (Divizia 2) de calificare la Cupa Mondială, găzduit de Complexul de Nataţie de la Otopeni.

Tricolorii s-au impus cu scorul de 16-2.

România va mai juca în compania Germaniei (vineri, ora 19.00), a Ucrainei (sâmbătă, 19.00) şi a Maltei (duminică, 10.00), potrivit news.ro.

Potrivit LEN – European Aquatics, primele două clasate la turneul de la Otopeni se vor califica la turneul european de la Berlin, din luna mai. Germania este calificată automat, ca gazdă. Celelalte calificate vor veni de la turneele similare din Africa, America şi Asia-Oceania.

Abia de la turneul berlinez, primele două clasate vor ajunge la turneul final al Cupei Mondiale, fosta Ligă Mondială de polo.

Turneul final va avea loc la Los Angeles, în perioada 30 iunie – 2 iulie, iar celelalte şase echipe vor veni din prima divizie, care derulează calificări de miercuri, la Zagreb şi Podgorica.

Cupa Mondială este importantă prin prisma faptului că finalistele se vor califica la Campionatul Mondial din 2024 (Doha), de unde patru echipe ajung la Jocurile Olimpice de la Paris.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed