Nadal riscă totul pentru Roland Garros? Accidentarea care-i dă bătăi de cap

Rafael Nadal a declarat că antrenamentul de zi cu zi reprezintă o provocare și că va lua un medic cu el la Roland Garros, după ce spaniolul a fost din nou afectat de o accidentare cronică la picior, înpartida în care a fost învins, joi, la Openul Italiei, de canadianul Denis Shapovalov, anunță mediafax.

Nadal, care a revenit de curând după o fractură de stres la coaste, a suferit foarte mult în ultima parte a meciului cu canadianul și a fost învins cu 1-6, 7-5, 6-2, în faza optimilor.

„Am avut din nou multă durere la picior. Sunt un jucător care trăiește cu o accidentare – nu este nimic nou. Este ceva de care sufăr”, a declarat Nadal, de 10 ori campion la Roma, la conferința de presă de după meci.

„Din păcate, fiecare zi este dificilă, sincer. Chiar și așa, încerc din greu… poate fi frustrant faptul că în multe zile nu mă pot antrena așa cum trebuie.”

Jucătorul în vârstă de 35 de ani a ratat cea mai mare parte a sezonului trecut din cauza problemei la picior, înainte de a reveni remarcabil, pentru a câștiga Australian Open în ianuarie și de a se impune și la Acapulco.

„De când am revenit, mi-a fost greu din cauza piciorului”, a adăugat spaniolul. „Lucrul negativ și cel mai greu pentru mine astăzi este că, sincer, am început să mă simt jucând mult mai bine. Am început meciul jucând mult mai bine”.

Pregătirea lui Nadal pentru Openul Franței, unde va lupta pentru un al 14-lea titlu, un record, a fost departe de a fi ideală, după ce săptămâna trecută a fost eliminat și la Madrid Open de Carlos Alcaraz în faza sferturilor de finală.

„Primul lucru pe care trebuie să îl fac este să nu am dureri la antrenament… este adevărat că în timpul Openului Franței, Roland Garros, o să am medicul meu acolo cu mine. Asta ajută uneori, pentru că poți face anumite lucruri”, a spus Nadal.

„În zilele pozitive și în cele negative, trebuie să rămân și să prețuiesc toate lucrurile bune care mi s-au întâmplat”.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed