Mirel Rădoi nu e dispus să facă nicio concesie. Doi jucători nu au ce căuta în lot

CSU Craiova o va întâlni pe FCU Craiova în derby-ul Olteniei, sâmbătă, de la ora 19.00. Mirel Rădoi este conștient de importanța acestui meci, dar nu a fost dispus să-i ierte pe toți jucătorii pedepsiți. Astfel, antrenorul a anunțat că Jovan Markovic a fost primit la lot pentru acest meci, dar Sergiu Hanca și Ionuț Vînă nu l-au convins.

„Avem probleme de lot, din păcate nici Ivan Martic nu poate juca în acest meci. Dacă tot am ajuns la el, am văzut deja în presă că e ca şi dat afară de la noi, a fost împuşcat din toate poziţiile. Dacă vă uitaţi la ce am spus, eu nu am spus numele Ivan Martic, am spus jucătorii care nu sunt mulţumiţi că nu joacă trebuie să ofere dublu la antrenamente ca să mă impresioneze, să poată ajunge în primul lot.

Elvir Koljic nu este capabil din punct de vedere fizic să joace, plus suspendările pe care le avem.

Sergiu Hanca şi Ionuţ Vînă nu sunt în lot pentru partida aceasta”, a spus Mirel Rădoi.

Anunțul lui Adrian Mititelu înaintea meciului cu CSU Craiova

Adrian Mititelu a recunoscut zilele trecute că dacă ar putea ar transfera trei jucători de la marea rivală. Ivan, Markovic și Baiaram.

„Dacă m-ar pune cineva să-mi aleg niște jucători de la CSU, pe cei trei i-aș lua. Ivan are un plus, dar traversează un moment mai prost. Însă și Baiaram vine tare din urmă. E o chestiune și de formă, de moment, dar sunt jucătorii care nu-și permite nimeni să-i țină în afara lotului”, a mai spus patronul oltenilor.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed