Mircea Rednic s-a enervat cumplit! Antrenorul celor de la UTA a răbufnit după eliminarea din Cupa României. Tehnicianul arădenilor a fost foarte nemulţumit de programarea meciurilor echipei sale.
UTA a jucat în această seară cu Voluntari, apoi vineri într-o deplasare lungă, în Superliga, pe terenul celor de la Poli Iaşi. Mircea Rednic şi-ar fi dorit o calificare în sferturile competiţiei. A făcut doar egal, 0-0 şi a fost eliminată.
Mircea Rednic s-a enervat cumplit!
Mircea Rednic s-a dezlănţuit. S-a plâns de programările meciurilor. Apoi a lansat un avertisment clar pentru propria echipă. Urmează trei meciuri cruciale pentru salvarea de la retrogradare în Superliga. „Alta era situaţia cu cei patru jucători. Şi cei care au jucat azi nu am ce să le reproşez.
Doar mai mult curaj. Noi jucăm vineri din nou. Suntem doar pe drumuri. Şi terenul a fost rău. Îmi pare rău, meritam să ne calificăm. E un meci în deplasare cu Iaşi, apoi două acasă. Mai avem trei finale. Vom fi pregătiţi. Iaşi joacă foarte bine. O echipă bine aranjată în teren, au jucători de calitate. Suntem pregătiţi”, a spus antrenorul celor de la UTA, Mircea Rednic, la finalul meciului, în direct la Digi Sport.