Mircea Rednic, în culmea fericirii! Anunţul momentului după victoria cu Sepsi: ‘Am suferit mult’ + Obiectiv clar al celor de la UTA

Mircea Rednic, în culmea fericirii! Anunţul momentului după victoria cu Sepsi. UTA s-a impus cu scorul de 2-1 la revenirea pe propriul teren, după 4 luni. Antrenorul gazdelor şi-a lăudat echipa, dar nu a uitat de înfrângerea din etapa trecută contra celor de la FCSB.

Mai mult, Mircea Rednic spune că vrea să continue şirul victoriilor. Etapa viitoare cei de la UTA joacă în deplasare cu U Cluj.

Mircea Rednic, în culmea fericirii!

„Am suferit în perioada asta, cât n-am jucat acasă. Teren bun, publicul ne-a susţinut. Ne-am creat multe situaţii pe contraatac, ştiam că îi putem surprinde. Păcat că ultima pasă nu a fost bună. În general, mă bucur că am revenit acasă. Am luat 3 puncte foarte importante. A fost un accident cu FCSB. Steaua îşi merită locul, noi am făcut greşeli. Am avut două ocazii, dacă înscriam altul era rezultatul etapa trecută. Am încredere în jucători şi în lotul pe care îl am la dispoziţie. Avem nevoie de puncte. Mai avem nevoie de jucători pe unul sau două posturi. Lucrurile acum sunt mult mai bune ca în sezonul trecut. am avut atitudine şi agresivitate. Meritam să câştigăm”, a spus Mircea Rednic, la finalul meciului, în direct la Digi Sport.

Şi Cludiu Micovchi şi-a lăudat echipa după victoria cu Sepsi. „Ne bucurăm foarte mult pentru această mare victorie după 4 luni petrecute în afara Aradului. Victorie foarte importantă pentru noi şi pentru clasament. Şi fanii s-au bucurat alături de noi. E o emoţie plăcută să joci cu stadionul plin. Norocul ţi-l faci tu singur. Ne bucurăm că a fost totul de partea noastră. Poate vom avea o zi liberă, apoi pregătim meciul de la Cluj. Sepsi e puternică, a început anul cu dreptul. Ne pregătim pentru următorul meci care e mai important”, a spus Claudiu Micovschi, conform sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed