Mircea Rednic, aroganţe la adresa celor de la CFR Cluj! Anunţul serii după meciul din Gruia: ‘I-am lăsat să ne domine’ + Mesaj pentru proprii jucători

Mircea Rednic, aroganţe la adresa celor de la CFR Cluj! A apărut anunţul serii după meciul din Gruia. Tehnicianul arădenilor a venit cu un mesaj și pentru proprii jucători după remiza albă cu clujenii.

UTA a remizat cu CFR Cluj, scor 0-0, în meciul din etapa cu numărul 17 a Superligii, astfel că „feroviarii” au ajuns la 3 partide consecutive fără victorie.

Mircea Rednic, aroganţe la adresa celor de la CFR Cluj

După acest duel, Mircea Rednic, tehnicianul arădenilor, s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi, despre care spune că au ținut piept atacurilor celor de la CFR Cluj.

„Mulțumit, ținând cont de repriza a doua. Au fost multe dueluri în care în proporție de 80% le-am câștigat. Prima repriză mai echilibrată, în a doua cei de la CFR Cluj au avut o posesie mult mai mare. Noi am avut două ocazii, cu acțiunea de contraatac. Eu zic că trebuie să fim mulțumiți. A fost un meci cu o echipă foarte bună.

Băieților n-am ce să le reproșez, au depus efort. N-am avut timp să lucram. Am avut de suferit. Cei doi atacanți au rămas mult prea sus, cei de la CFR și-au creat superioritate la mijlocul terenului. Cu Florin, care a avut două intervenții, suntem foarte mulțumiți.

Noi când ne apărăm… la mine se apără toată echipa. Am luat un punct, la CFR acasă e greu să câștigi un punct. Sunt mulțumit, totuși am jucat cu CFR. Urmează meciul cu Sibiu și încercăm să câștigăm cele 3 puncte”, a spus Mircea Rednic, după meciul cu CFR Cluj.

Alexandru Benga: „Am făcut o partidă foarte inteligentă”

Alexandru Benga a vorbit și el despre remiza obținută cu echipa din Gruia. Jucătorul a spus că formația sa a avut un joc „inteligent”, dar și că arădenii s-au apărat foarte bine.

„Puteam și noi să câstigăm, dar și să pierdem. Am făcut o partidă foarte inteligentă, exact ceea ce am pregătit am pus pe teren. Ăsta a fost planul tactic, să răspundem pe contraatac. În a doua repriză știam că putem să-i facem să sufere pe tranziția pozitivă.

CFR a adus multe mingi pe careu, dar cred că ne-am apărat foarte bine. Nu poți să faci aprecieri pe comportamente, toți participă pe faza defensivă și apoi cine a avut cea mai mare ocazie a fost tot un fundaș, Tibi, era normal să nu fie foarte lucid”, a spus și Alexandru Benga.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed