Mircea Lucescu este aproape de o echipă din Ligue 1. Formația franceză dorește să își găsească un nou antrenor și vrea să dea marea lovitură cu unul dintre cei mai titraţi tehnicieni români.
Formația de pe locul 7 din Ligue 1, Nice, îl dorește pe Mircea Lucescu. Gruparea de pe Coasta de Azur l-ar fi pus pe tehnicianul lui Dinamo Kiev pe prima poziție în lista de căutări.
Mircea Lucescu poate antrena în Franța.
Mircea Lucescu ar putea antrena în Franța. Potrivit informațiilor oferite de Prosport, tehnicianul român ar fi purtat primele discuții cu Nice.
„În urmă cu circa două-trei săptămâni, Lucescu s-a întâlnit cu emisarii lui Nice în Polonia. Oamenii i-au prezentat proiectul, i-au vorbit despre filozofia clubului și i-au transmis că ar dori să înceapă o colaborare cât mai rapid posibil” au spus sursele publicației menționate anterior.
Contractul lui Lucescu cu Dinamo Kiev expiră în luna iunie a anului viitor, dar cel mai bun antrenor român nu a refuzat formația din Hexagon. Potrivit sursei menționate, „Il Luce” ar fi cerut ca formația franceză să aștepte până la vară. Motivul este că antrenorul nu dorește ca Dinamo Kiev să rămână fără tehnician în timpul sezonului.
În acest moment, Nice este condusă de Didier Digard, care este interimar. Digard nu are o licență PRO, dar a reușit să obțină rezultate formidabile. Fostul second al lui Lucien Favre a reușit să adune 13 meciuri fără înfrângere, plus o calificare în sferturile UEFA Europa Conference League.
Interimarul de la Nice are 36 de ani și a jucat pentru echipă în perioada 2010-2015. Acesta a fost campion european cu selecționata U19 a Franței în anul 2005. Din acea generație mai făcea parte și Hugo Lloris, portarul celor de la Tottenham.