Mihai Stoica s-a enervat în direct: `Mă scuzați… Am frisoane când aud asta!`

Șeful Școlii de Antrenori de la FRF, Lucian Burchel, a avut astăzi o nouă intervenție pe speța antrenorului de la FCSB. Și a anunțat amenințător că va umbla la regulamente. Pe Mihai Stoica l-a enervat teribil situația. Și a răbufnit când s-a vorbit despre Burchel în studio.

„E bine că a aflat și Burchel că deținătorul licenței PRO nu a fost anul trecut în cantonamentul Rapidului. Aaa, nu a fost mandatat? Doamne… Mă scuzați… Am frisoane când aud asta.

Ce club a condus Burleanu ca să fie președintele Federației? Ce club a antrenat Burchel de e șeful Școlii de Antrenori? Ce studii are Vochin de e una dintre cele mai importante persoane din FRF? Ce studii am eu care sunt președinte de 30 de ani? Eu am făcut Institutul Politehnic. E drept, am luat note mari…

Noi respectăm regulamentele cu o strictețe demne de o cauză mai bună. Vom avea licență PRO pe bancă, indicațiile vor fi date de cineva cu licență PRO. Și nu doar atât, vom avea unul care a terminat «prestigioasa școală de antrenori din România». Să fim serioși…

Sunt 200 de antrenori cu licență PRO, dar nu găsim… Să-mi spună Burchel, că e cel mai bun antrenor, că d-asta e șeful Școlii de Anternori, «Ia-l pe astă și veți avea rezultate». Hai să fim serioși”, a reacționat MM. Care a încercat o explicație vis-a-vis de Leo Strizu și poziția sa la club.

„Din informațiile pe care le am, strategia pe care a implementat-o Leo Strizu ar putea da roade. Și ar putea continua ca antrenor principal. La finalul cantonamentului vom lua o decizie.

Strizu nu ar fi făcut deplasarea în cantonament nici dacă decizia îmi aparținea. De ce? Are probleme mari. Părinții lui sunt bătrâni și bolnavi”, a spus Mihai Stoica în emisiunea „Sport Report” de la Orange Sport, moderată de Dan Udrea, redactorul-șef adjunct al Gazetei Sporturilor.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed