FCSB e fără `licența Pro` în cantonament, șeful Școlii de Antrenori anunță: `Cine mai riscă, să se ardă! FRF vrea să reglementeze!`

Controversa începutului de an în fotbalul românesc îi are în prim-plan pe FCSB și pe antrenorul trecut în acte, deținător de licență Pro, Leo Strizu. ”Principalul” de pe hârtie al vicecampioanei n-a plecat cu echipa în cantonament în Antalya, așa că s-a iscat o întreagă dezbatere. Iar șeful Școlii de Antrenori din FRF, a reacționat.

”Ce pot spune e că mâine, la ora 10, avem întâlnire cu departamentul juridic pentru a lua toate regulamentele la mână pentru a vedea care sunt articolele care ar trebui modificate și ce ar trebui adăugat, ce trebuie făcut pentru ca acest foc apărut instantaneu să fie stins și să nu se mai aprindă. Cine mai riscă cu bună știință, să se ardă.

Nu aș putea să spun când vor intra în vigoare pentru că nu sunt specialist în partea juridică. Orice propunere vom face, o vom face președintelui, directorului tehnic, și vă asigur că FRF vrea să reglementeze aceste lucruri. Suntem în România, trebuie să respectăm legislația. Suntem parte din UEFA, cu sistemul de licențiere, trebuie să respectăm și acest sistem”, a declarat Lucian Burchel la emisiunea Liga Digi Sport.

Inițial Burchel spusese că nu este normal ceea ce se petrece la FCSB, iar Mihai Stoica oferise o replică pe Facebook. „Agitația care l-a cuprins pe șeful prestigioasei și greu accesibilei Școli Românești de Antrenori de Fotbal mă silește să divulg un detaliu care ne expune: posesorul licenței Pro FCSB se află în București pentru a elabora un plan strategic pentru abordarea etapelor rămase din sezonul 2022/23.

Mult mai important în opinia noastră decât câteva antrenamente într-un resort unde lumea merge să se relaxeze on all-inclusive basis. Nici eu n-am plecat. Burchel n-a antrenat, dar are timp. Are doar 58 ani”, a scris Mihai Stoica pe contul său personal.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed