Mihai Stoica s-a dezlănţuit! L-a distrus în direct pe Mihai Rotaru. Ce l-a scos din minţi pe oficialul de la FCSB

Mihai Stoica s-a dezlănţuit! L-a distrus în direct pe Mihai Rotaru. S-a aflat ce l-a scos din minţi pe oficialul de la FCSB. Totul a pornit de la faptul că patronul lui CSU Craiova a depus memoriu la FRF împotriva lui Stoica.

Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, i-a dat replica lui Mihai Rotaru. Ultimul a depus memoriu la FRF. Vrea ca Stoica să fi interzis din calitatea de analist.

Mihai Stoica s-a dezlănţuit!

Mihai Stoica spus în mai multe rânduri că refuză să îi răspundă lui Mihai Rotaru datorită unei promisiuni făcute unui prieten comun. Managerul general al celor de la FCSB a răbufnit după anunțul memoriului de astăzi.

„Memoriul ăsta la Federație e la fel de stupid ca atunci când ar face un memoriu pentru ca echipa lui să primească două puncte când termină la egalitate. Ar putea motiva că rămâne un punct în aer. E atât de ridicol! Ce legătură are prezența mea aici cu exprimarea opiniei? Îmi pot exprima opinia aici, la toate televiziunile, pe toate rețelele de comunicare. Eu orice scriu pe Facebook se preia imediat.

M-a jignit non-stop și am remarcat asta. I-am promis unui prieten comun pe care îl respect foarte mult că nu voi mai ironiza. Săptămâna trecută l-am lăsat pe Rotaru să vorbească de FCSB. Știți bine ieșirile, a avut și la adresa mea, că adversarii ar avea ceva cu FCSB pentru că sunt eu acolo. Ar vrea să joace mai bine cu noi, trag eu concluzia, și mai slab cu alții… e foarte sofisticat mesajul transmis.

Nu l-am văzut intervenind pe la Comedy Central, deși ar fi fost perfect acolo. În rest a vorbit peste tot. N-ai cum să susții o asemenea aberație. Oare mă lasă să am pagină de facebook? Măcar la emisiunile de Champions League pot să particip, să îmi etalez cunoștințele? Ce înseamnă asta? Colaboratori la emisiunile de profil sunt de ani de zile în România”, a răbufnit Stoica, în direct la Orange Sport.

Nu s-a oprit aici. „Cum să spui asemenea enormitate? Ce legătura are una cu alta? Ah, e adevărat. Cum unii fotbaliști sunt mai talentați decât ceilalți, așa sunt și unii oameni care stăpânesc mai bine limba română, iar alții au doar câteva cuvinte în vocabular. Fiecare cu școlile lui făcute…

Așa trebuie să înțeleagă și Rotaru, că sunt oameni care se pot exprima mai bine decât ceilalți. Știu sigur că a intervenit la o televiziune, împotriva lui Costeiu (n.r comentator ProTV) pentru că nu i-a convenit cum l-a catalogat pe Markovic într-un meci al naționalei. Mă opresc. Pot să fiu foarte caustic, dar chiar nu vreau. Nu mă interesează niciun conflict cu nimeni.

E posibil să aibă o aversiune față de mine. Nu îi place prezența mea, habar nu am de ce. Dar văd că mă urmărește. Întrerupem colaborarea o lună de zile și intru pe toate posturile posibile, scriu non-stop și va fi cutremur, cu replică după replică. Nu are niciun sens. Culmea e că eu și Rotaru ne cunoașteam și am avut mereu discuții civilizate”, a mai transmis managerul general al celor de la FCSB.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed