Mihai Stoica, avertisment pentru Elias Charalambous! Ce le-a transmis celor de la FCSB înaintea meciului. Se teme de duelul cu CSU Craiova

Mihai Stoica, avertisment pentru Elias Charalambous! Ce le-a transmis celor de la FCSB înaintea meciului cu oltenii lui Mihai Rotaru. Se teme de duelul cu CSU Craiova, următoarea clasată în Superliga.

FCSB, echipa antrenată de Elias Charalambous nu are încă motive de bucurie chiar dacă este pe poziția 1 în clasamentul din Superliga. CSU Craiova nu se lasă ușor și luptă pentru fiecare punct. Urmează derby-ul dintre primele două clasate.

Mihai Stoica, avertisment pentru Elias Charalambous!

Mihai Stoica nu e lipsit de emoții. A dezvăluit că îi este teamă de ce se poate întâmpla. Cu un avans de 7 puncte față de CSU Craiova și cu 10 mai mult decât CFR Cluj și Rapid, FCSB nu este campioană în acest moment. Lupta nu s-a încheiat.

Duminică, 7 aprilie, de la ora 20:30, pe Arena Națională este programată disputa dintre FCSB si CSU Craiova. Este o partidă foarte importantă pentru ambele echipe, care speră la câștigarea campionatului.

Ceea ce s-a întâmplat în urmă cu două sezoane la CFR Cluj, îl sperie pe președintele roș-albaștrilor. Ardelenii aveau un avans de 8 puncte iar după încă două etape mai aveau doar două.

”Am în minte exemplul de acum doi ani, după trei etape de play-off, CFR avea un avans de opt puncte, iar dupa încă două etape mai avea doar două, cum aş putea să spun eu că suntem campioni?

Noi avem şapte puncte faţă de locul 2. Numai un om care nu înţelege absolut nimic ce se poate întâmpla în fotbal… păi vine Craiova şi te bate şi-s patru puncte. Mai suntem campioni?

Dacă batem Craiova, atunci sunt şanse foarte mici să nu iei campionatul. Foarte mici. Dacă faci egal cu Craiova, nu e rău deloc. Dar dacă pierzi cu Craiova, pe care noi mai mereu i-am bătut, nu se ştie niciodată. Statisticile sunt făcute ca să fie contrazise”, a declarat Mihai Stoica pentru orangesport.ro.

Echipa patronată de Gigi Becali are punctaj maxim în play-off-ul de Superliga. A acumulat 6 puncte după primele două dispute, cu Sepsi şi Farul.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed