Marian Iancu, acuze fără precedent pentru un club din Superligă: `Gloria Bistrița are, în oglindă, o oarecare corespondentă în Liga 1`

Marian Iancu, fostul patron de la Poli Timișoara, aruncă în aer Superliga și readuce în discuția ”cooperativa” de pe vremea Gloriei Bistrița.

Fostul șef de la Timișoara insinuează că FC Botoșani ar avea un comportament asemănător cu cel al bistrițenilor de pe vremea lui Jean Pădureanu.

Marian Iancu acuză echipa FC Botoșani

Marian Iancu a dezvăluit că echipa pe care o conducea, Poli Timișoara, nu era ”parte” din Cooperativa condusă de Mircea Sandu, iar în prezent, în Superliga României există o echipă care se comportă cum o făcea Gloria Bistrița.

„Noi nu eram parte din Cooperativă, cooperativizarea o făcea Mircea Sandu, nu noi. Gloria Bistrița are, în oglindă, o oarecare corespondentă în Liga 1, nu știu dacă e nevoie s-o numesc eu. E o echipă din zona Moldovei (n.r. – FC Botoșani), cu un conducător mult mai emancipat din toate punctele de vedere, un om de onoare în sens fotbalistic (n.r. – Valeriu Iftime).

Dar care se comportă exact ca răposatul (n.r. – Jean Pădureanu), cu rezultate previzibile, aproape de scos de pe lista Pronosport sau a pariurilor sportive. Îmi doresc ca acea echipă să fie printre cele care vor retrograda, din punct de vedere al viitorului!”, au fost cuvintele fostului patron de la Poli Timișoara, Marian Iancu, la ProArena.

Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, a reacționat imediat după acuzele lui Iancu.

„Păi ce pot să spun eu? Marian Iancu… nu știu. Se referă la Botoșani? (n.r. – e o singură echipă în zona Moldovei în Liga 1). Da… greu de comentat pentru că nu știu la ce se referă și n-aș vrea să intru într-o polemică. Nu mă simt deloc… nu vizat sau afectat, ci introdus în subiectul ăsta. Nu pot să comentez că nu știu ce să spun”, a spus Valeriu Iftime, pentru Sport.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed