Lumea fotbalului este din nou în doliu: un fost mare atacant a încetat din viață

Lumea fotbalului este din nou în doliu. După moartea lui Pele, acum un alt mare atacant a încetat din viață.

Frank McGarvey, fost atacat al celor de la Celtic Glasgow și al naționalei Scoției, a murit la doar 66 de ani.

A luptat cu o boală nemiloasă

McGarvey a murit după o lungă suferință din cauza unuii cancer de pancreas, au anunţat conducătorii clubului scoţian, citaţi de AFP.

”Toată lumea de la Celtic este extrem de întristată la aflarea veștii morții fostului atacant Frank McGarvey, care a decedat în această dimineață, la vârsta de 66 de ani.

Gândurile și rugăciunile tuturor celor de la Celtic sunt alături de familia lui Frank în aceste momente extrem de triste.

RIP Frank, YNWA”, arată cei de la Celtic.


McGarvey a înscris 102 goluri în 341 de meciuri disputate sub culorile formaţiei St Mirren între 1975 şi 1979 şi a petrecut apoi cinci sezoane la Celtic, la începutul anilor ’80, perioadă în cursul căreia a cucerit două titluri de campion naţional şi două Cupe ale Scoţiei, precum şi o Cupă a Ligii scoţiene, informează Agerpres.

Cluburile St Mirren şi Celtic Glasgow au deplâns, în comunicate separate, dispariţia lui Frank McGarvey, care a îmbrăcat de şapte ori tricoul naţionalei ţării sale.

Fotbalul este în doliu

Lumea fotbalului este în doliu din cauza morții ”Regelui” Pele.

Edson Arantes do Nascimento, cunoscut sub numele de Pelé, a petrecut o lună la Spitalul Albert Einstein din Sao Paulo până la moartea sa, pe 29 decembrie.

Pele a murit din cauza insuficienţei renale şi cardiace, bronhopneumoniei şi a unui adenocarcinom de colon, potrivit certificatului de deces.

Luni dimineaţă, sicriul cu trupul neînsufleţit a ajuns la stadionul Vila Belmiro din Santos, unde oamenii îşi pot lua rămas bun până la înmormântarea de marţi.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed