Lovitură totală pentru Rafa Nadal! Ce se întâmplă cu legendarul jucător. Căderea nu mai poate fi oprită

Lovitură totală pentru Rafa Nadal. Fostul lider mondial a ieșit din Top 100 ATP, pentru prima dată din 2003.

Spaniolul nu a mai jucat de la Australian Open, atunci când a suferit o accidentare gravă.

Vești proaste pentru Rafa Nadal

Rafael Nadal s-a prăbușit în clasamentul ATP, după ce nu a putut să participe la Roland Garros, turneu pe care îl câștigase anul trecut. În acest moment, ibericul este pe locul 136 în ATP, dar până la finalul anului va ieși și din Top 200, pentru că nu își poate apăra punctele la Wimbledon și US Open.

Fostul mare campion a anunțat că nu va reveni tot sezonul, iar la începutul lunii iunie a făcut o artroscopie la şoldul stâng.

Pe 14 aprilie 2003, Rafael Nadal ocupa locul 109 ATP. Începând din 21 aprilie 2003, acesta a fost nelipsit dintre primii 100 de jucători ai lumii.

Rafael Nadal a fost lider mondial ATP timp de 209 săptămâni . Deține recordul privind numărul de săptămâni consecutive în Top 10 ATP (912 – între aprilie 2005 și mai 2023).

A câştigat de 14 ori turneul de la Roland Garros şi deţine în palmares 22 de titluri de Grand Slam. Recordul său a fost depășit de Novak Djokovic, duminică, după ce sârbul a câștigat la Roland Garros.

Rafael Nadal a câștigat 112 din cele 115 meciuri jucate la Roland Garros.

Rafa Nadal a anunțat când se retrage

Spaniolul s-a accidentat la Australian Open în meciul cu americanului Mackenzie McDonald, dar atunci a insistat să termine partida. De atunci nu a mai putut juca la niciun turneu. A încercat să se recupereze, dar a anunțat că tratamentele urmate nu au fost eficiente. Jucătorul de tenis a anunțat că 2024 va fi ultimul din cariera sa de jucător profesionist.

„Mi-a fost greu să am continuitate din toate punctele de vedere, din cauza fizicului meu. Trebuie să pun capăt carierei mele sportive. Ar putea fi un obiectiv să încerc să joc Cupa Davis și să mă pregătesc pentru 2024, care probabil va fi ultimul an al carierei mele sportive”, a declarat Rafael Nadal, în urmă cu o lună.

Clasamentul ATP la simplu

1 (3). Novak Djokovic (Serbia) 7.595 puncte
2 (1). Carlos Alcaraz (Spania) 7.175
3 (2). Daniil Medvedev (Rusia) 6.100
4 (4). Casper Ruud (Norvegia) 4.960
5 (5). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 4.920
6 (6). Holger Rune (Danemarca) 4.375
7 (7). Andrei Rublev (Rusia) 4.000
8 (8). Taylor Fritz (SUA) 3.515
9 (9). Jannik Sinner (Italia) 3.300
10 (11). Karen Hacianov (Rusia) 3.125

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed