Lovitură totală pentru Gică Hagi! Farul îşi pierde vedeta. Dezvăluirea serii vine din Italia

Lovitură totală pentru Gică Hagi! Farul îşi pierde vedeta. Dezvăluirea serii vine din Italia. Trei echipe l-ar dori pe jucătorul campioanei din Superliga care aparţine de italienii de la Fiorentina.

Gică Hagi ar vrea să-l păstreze pe Louis Munteanu la Farul. Speră să dea lovitura şi să se califice în grupele Champions League.

Lovitură totală pentru Gică Hagi!

Dorinţa antrenorului campioanei s-ar putea să nu se materializeze. Italienii anunţă că trei cluburi din Serie A s-au interesat de atacantul român Louis Munteanu. Jucătorul care ar trebui să revină la Fiorentina după ce a fost cedat la Farul sub formă de împrumut sezonul trecut.

Cumpărat de Fiorentina în 2020 cu 1,7 milioane de euro, Louis Munteanu s-a întors sezonul trecut în România, la Farul, clubul care-l vânduse în Italia. Munteanu a fost piesă importantă în echipa cu care Gică Hagi a cucerit titlul. A reuşit 10 goluri și 6 pase decisive, inclusiv o reușită în meciul decisiv cu FCSB (3-2). Astfel, le-a atras atenția mai multor formații din elita Italiei, conform calciomercato.com.

De jucător s-ar interesa Empoli, locul 14 în sezonul trecut de Serie A, plus Frosinone și Cagliari, două dintre nou-promovate, conform sursei citate. Aceste echipe i-ar fi întrebat pe cei de la Fiorentina care este situația lui Munteanu. Au vrut să vadă dacă românul va fi disponibil pentru un împrumut sau transfer definitiv în această vară.

Louis este dorit în continuare și la Farul. Gică Hagi a și făcut un apel public în acest sens. „Cred că mă aude toată lumea. Ne-am dori ca Munteanu să mai stea un an cu noi, dar depinde de Fiorentina”, a spus antrenorul după ce constănţenii au luat titlul.

În prezent, Munteanu face parte din lotul României convocat la Campionatul European U21. El a fost titular, ca extremă dreapta, în primele două meciuri din faza grupelor, 0-3 cu Spania și 0-1 cu Ucraina, partide în care a lăsat de dorit prin evoluțiile sale.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed