Lovitură totală pentru Elias Charalambous! Anunţ clar al lui Gigi Becali înaintea meciului. Andrea Compagno, scos din lot

Lovitură totală pentru Elias Charalambous! A apărut un anunţ clar al lui Gigi Becali înaintea meciului cu FCU Craiova. Andrea Compagno a fost scos din lot de patronul de la FCSB. S-a aflat motivul din spatele deciziei.

Gigi Becali a transmis că Andrea Compagno nu va evolua în partida cu formația din Bănie, fiind vorba despre primul duel al echipei lui Elias Charalambous din returul campionatului Superligii.

Lovitură totală pentru Elias Charalambous

Atacantul italian fusese transferat de la FCU Craiova la FCSB în anul 2022. Atunci, Gigi Becali a fost de acord ca Andrea Compagno să nu aibă dreptul de a evolua împotriva vechii sale formații decât dacă finanțatorul bucureștenilor va plăti o clauză de 100.000 de euro.

Dat fiind că jucătorul nu a mai impresionat în ultimul timp, Becali a subliniat că nu vrea să plătească acești bani, astfel că italianul va fi lăsat în afara lotului la meciul de pe Arena Națională.

„Tată, treaba cu Compagno e clară! Nu are voie să joace cu FCU. De ce să se supere Compagno? Eu știu foarte bine cum l-am luat de la Mititelu și știu bine ce am stabilit cu Adrian.

Nu are voie sa joace și punct. Subiectul ăsta nu îl mai comentez. Îi batem și fără Compagno”, a explicat Gigi Becali, conform ProSport.

Gigi Becali: „De ce să mai plătesc bani pe el?”

Recent, patronul de la FCSB a recunoscut că s-a interesat de jucătorul Yassine Bahassa, legitimat la echipa lui Adrian Mititelu.

Acordul fotbalistului cu formația oltenilor ar urma să expire în vara anului 2024, Gigi Becali urmărind să-l transfere pe Bahassa din postura de jucător liber de contract.

„M-am interesat și am aflat niște lucruri de Bahassa. Pe Bahassa pot să îl iau la FCSB dacă îl vreau liber de contract în vara anului viitor. De ce să mai plătesc bani pe el dacă l-aș putea lua liber de contract? Dar, hai că nu vreau să mai vorbesc de fotbaliștii lui Mititelu chiar în săptămâna meciului dintre noi.

Nu vreau să mă cert cu Mititelu, dar eu așa am aflat despre Bahassa. Am aflat că la vară rămâne liber de contract, iar acum în iarnă intră în ultimele șase luni de contract acolo la Mititelu”, a mai declarat Gigi Becali, potrivit aceleiași surse.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed