Lovitură fără precedent pentru granzii Europei: Real Madrid sau Juventus, înfrângere zdrobitoare

Marile echipe din Europa au dorit înființarea Superligii, o competiție exclusivistă pentru bogați, ceea ce i-a adus în conflict cu UEFA.

Avocatul Curții Europene din Luxemburg a transmis un punct de vedere prin care arată că UEFA are dreptate. Echipele pot înființa Superliga, dar în același timp nu mai pot participa la competițiile organizate de UEFA.

Concluziile avocatului

Opinia avocatului Curții Europene, Athanasios Rantos, nu este obligatorie, dar Curtea de Justiție a Uniunii Europene estimează că judecătorii săi urmează linia acestor hotărâri în aproximativ 80% din cazuri.

Regulile FIFA și UEFA, care presupun că înființarea oricărei noi competiții să fie supusă unei autorizații prealabile, sunt compatibile cu Legea Uniunii privind concurența. Ținând cont de caracteristicile competiției proiectate, efectele restrictive derivate din sistemul de autorizare prealabilă sunt inerente și proporționale pentru atingerea obiectivelor legitime urmărite de UEFA și FIFA, asociate cu natura specifică a sportului, informează Eurosport.

Regulile Uniunii Europene în materie de concurență nu interzic FIFA, UEFA, asociațiilor lor membre sau ligilor lor naționale să amenințe cu sancțiuni împotriva cluburilor afiliate respectivelor federații în cazul în care acestea participă la un proiect de creare a unei noi competiții care ar putea încălca obiectivele legitime urmărite de către acele federaţii din care fac parte. Regulile Uniunii în materie de concurență nu exclud restricțiile stabilite în Statutul FIFA privind comercializarea exclusivă a drepturilor aferente competițiilor organizate de FIFA și UEFA în măsura în care aceste restricții sunt inerente atingerii obiectivelor legitime legate de natura specifică a sportului și proporționale cu acestea.

Libertățile fundamentale recunoscute de dreptul Uniunii nu sunt contrare Statutelor FIFA și UEFA, care prevăd că înființarea unei noi competiții paneuropene de fotbal între cluburi este supusă unui sistem de autorizare prealabilă, în măsura în care această cerință este adecvată și necesară în acest scop, ținând cont de particularitățile concurenței proiectate.

Lovitură pentru Real Madrid și Juventus

Principalii promotori ai Superligii au fost cei de la Real Madrid sau Juventus. Inițial, acestui demers s-au alăturat echipe importante din Europa.

„Douăsprezece dintre cele mai importante cluburi europene anunţă că au ajuns la un acord pentru crearea unei noi competiţii, Super Liga, guvernată de grupările sale sale fondatoare. Cluburile fondatoare speră să se angajeze în discuţii cu UEFA şi FIFA pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru noua ligă şi pentru fotbal în ansamblu”, se arăta luni un comunicat al echipelor fondatoare.

După ce s-au lovit de opoziția UEFA și FIFA, cluburile au renunțat rând pe rând. Doar Real Madrid, Barcelona sau Juventus au rămas pe poziții, dar și-au nuanțat mult pozițiile.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed