Lewis Hamilton spune că „mai are multe de arătat” după ce a prins al doilea podium în acest sezon

Lewis Hamilton a reușit să termine cursa din Canada pe podium. A ocupat locul trei, egalându-și cea mai bună performanță din acest sezon al Formulei 1.

Britanicul a vorbit după Marele Premiu al Canadei despre actualul sezon în Formula 1, care pentru el a fost unul destul de dificil. Până acum, multiplul campion mondial nu a reușit să se impună în niciuna dintre cele nouă curse. A urcat pe podium de două ori, de fiecare dată obținând un loc trei (Bahrain și Canada).

În ciuda rezultatelor, pilotul de la Mercedes este încrezător în șansa sa și spune că este pe drumul cel bun.

„Este destul de copleșitor să obțin acest loc trei. A fost o întreagă luptă anul acesta cu mașina și cu echipă, dar continuăm să rămânem vigilenți și concentrați și să nu renunțăm niciodată, iar asta este ceva de care sunt foarte mândru și mă inspiră. Sunt extaziat. Așa cum am spus, venind în acest weekend nu mă așteptam la al doilea podium al anului, așa că mă simt cu adevărat special, mai ales în condițiile în care aici am obținut prima mea victorie într-un Mare Premiu. Îmi place aici la Montreal”, a declarat Lewis Hamilton, potrivit RacingNews365.

Ce rezultate a obținut Lewis Hamilton în acest sezon

Marele Premiu din Bahrain – locul trei

Marele Premiu al Arabiei Saudite – locul 10

Marele Premiu al Australiei – locul patru

Marele Premiu al Regiunii Emilia Romagna – locul 13

Marele Premiu de la Miami – locul șase

Marele Premiu al Spaniei de la Barcelona – locul cinci

Marele Premiu de la Monaco – locul opt

Marele Premiu al Azerbaidjanului – locul patru

Marele Premiu al Canadei – locul trei

Clasamentul piloților

1. Max Verstappen (RedBull) 179 puncte

2. Sergio Perez (RedBull) 129

3. Charles Leclerc (Ferrari) 126

4. George Russell (Mercedes) 111

5. Carlos Sainz (Ferrari) 102

6. Lewis Hamilton (Mercedes) 77

7. Lando Norris (McLaren) 50

8. Valtteri Bottas (Alfa Romeo) 44 etc.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed