Leo Strizu este pregătit pentru meciul cu Chindia Târgoviște, unde îl va întâlni pe fostul antrenor al roș-albaștrilor.
Echipa lui Toni Petrea a suferit prima înfrângere în Liga 1 după aproape trei luni, în timp ce FCSB a adunat patru victorii la rând.
Chindia o întâlnește pe FCSB duminică, de la ora 20:30.
„Întâlnim o echipă puternic, condusă de Toni, pe care îl cunosc și am asistat la antrenamentele lui. Este un antrenor bun, se ghidează după niște principii bune și solide. Tot ce a arătat Chindia de când a venit el, avem de înțeles că a încercat și a putut să facă un lucru foarte bun. Mă refer mai ales la partea defensivă.
Antrenorul Toni le-a dat încredere și putere în faza ofensivă. Cuvântul spus este răbdare. Echipa noastră este pe un drum foarte bun, rezultatele ne confirmă acest lucru. Am mare încredere că vom obține cele trei puncte.
Toni Petrea este un antrenor bun, de-al nostru. Este la un alt club, își face meseria foarte bine, dar nu cred că este o situație delicată sau specială. (Reporter: Poate are ceva de demonstrat până la urmă) A demonstrat și aici, a avut rezultate.
A demonstrat și la Târgoviște. Poate să fie un orgoliu. Nu știu de ce a plecat, nu pot să intru în acest subiect. Orice antrenor își dorește să demonstreze la fiecare club. Orice antrenor care întâlnește FCSB are o ambiție, vrea să bată. Acum rămâne de văzut dacă și poate”, a declarat Leo Strizu la conferința de presă”, a declarat Leo Strizu la conferința de presă.
Toni Petrea, avertisment pentru Strizu
“Nu a fost o săptămână prea plăcută pentru noi, am suferit două înfrângeri, cu CFR Cluj și Hermannstadt.
Sper ca jucătorii să realizeze momentul pe care îl traversăm. Vreau să luăm puncte din meciul cu FCSB. Știu foarte bine jucătorii adversarului, știu ce calități au, ce puncte forte, le știu și slăbiciunile sper să ne ridicăm la nivelul adversarului și să încercăm să câștigăm.
Contează modul cum intri în joc, cum abordezi meciul și mai ales contează să fim o echipă”, a spus Toni Petrea la conferința de presă.