Istvan Kovacs are tupeu! Cum îl bagă în față pe fratele său. A fost protagonistul mai multor arbitraje slabe

Istvan Kovacs are tupeu! S-a aflat cum îl bagă în față pe fratele său. Szabolcs Kovacs a fost protagonistul mai multor arbitraje slabe.

La cei 39 de ani ai săi, Istvan Kovacs se situează în vârful ierarhiei arbitrilor români, fiind constant desemnat la competiția continentală Liga Campionilor, dar și la meciurile internaționale ale echipelor naționale.

Istvan Kovacs are tupeu!

Aflat pe o traiectorie ascendentă, Kovacs a vorbit despre un alt arbitru care, conform spuselor sale, posedă toate calitățile necesare pentru a-l depăși.

Este vorba despre Szabolcs Kovacs, fratele său mai mic, care și-a început cariera de arbitru în Liga 2, în 2018, fiind apoi delegat la un meci din Superligă, în decembrie 2020, Chindia Târgoviște-FC Argeș, terminat cu scorul de 2-2.

Istvan Kovacs a dezvăluit că a avut încredere că fratele său mai mic, Szabolcs, îi va urma exemplul și va ajunge să arbitreze în primul eșalon.

„Am învățat, de-a lungul acestor ani, să nu pun la inimă ce se spune. Cei care fac delegările evaluează individual. Iar noi determinăm, fiecare, prin evoluțiile noastre, soarta evaluării respective.

Dar să știi că pentru mine nu s-a pus niciodată problema DACĂ va ajunge fratele meu la acest nivel în arbitraj. Știam calitățile lui. A crescut alături de mine. Am fost ferm convins că e doar o chestiune de timp până va ajunge aici.

Știu sigur că are toate calitățile necesare (pentru a deveni un arbitru mai bun decât el – n.n,), dar e o întrebare la care, cu adevărat, numai timpul poate răspunde”, a spus acesta, conform Prosport.

În actualul sezon al Superligii, Szabolcs Kovacs a fost arbitru central în 7 meciuri. Acesta a acordat 40 de cartonașe galbene și a cerut 3 eliminări, toate ca urmare a unor avertismente. De asemenea, el a acordat 4 lovituri de pedeapsă.

Szabolcs Kovacs: „M-a ajutat mult, nici nu se putea altfel”

În urmă cu mai mulți ani, Szabolcs a vorbit despre relația sa cu Istvan, dar și despre ajutorul pe care i l-a acordat fratele său în materie de arbitraj.

„Recunosc, Istvan mi-a fost de mare ajutor. Da! M-a ajutat mult, nici nu se putea altfel. Dar nu cum, poate, ar fi tentaţi unii să creadă, pe căi lăturalnice.

Istvan, fratele meu mai mare, mi-a fost un model, un mentor. Dar în acelaşi timp a fost sever şi m-a criticat mereu şi m-a îndrumat atunci când am greşit”, a spus Szabolcs Kovacs, conform sursei citate anterior.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed