Întâlnirea de gradul zero pentru viitorul celor de la Barcelona: riscă excluderea din cupele europene

Președintele celor de la Barcelona, Joan Laporta, a plecat în Slovenia, acolo unde vrea să discute cu șeful UEFA.

Întâlnirea dintre Laporta și Ceferin vine în contextul în care UEFA analizează foarte serios excluderea Barcelonei din cupele europene.

Întâlnirea de gradul zero pentru Barcelona

Preşedintele Laporta vrea să-l informeze personal pe Ceferin că gruparea catalană nu a cumpărat niciodată arbitri şi că nici nu a plătit vreo sumă de bani pentru a-i influenţa. În plus, Laporta vrea să-l convingă pe preşedintele UEFA să vadă FC Barcelona ca o victimă în toată această chestiune şi că există o „campanie de denigrare” la adresa grupării blaugrana.

Întâlnirea are loc cu o lună înainte ca UEFA să decidă cu privire la participarea clubului din Barcelona la următoarea ediţie a competiţiilor continentale. Acestea sunt organizate de UEFA, care are puterea să excludă clubul catalan pentru un sezon din cupele europene, fără a fi nevoită să aştepte o decizie judecătorească

Vestea pică ca un trăsnet la Barcelona

Regulamentele UEFA sunt destul de clare și probabilitatea ca Barcelona să fie exclusă din cupele europene este foarte mare.

Cu o decizie anunțată în luna iunie, Barcelona ar putea fi exclusă chiar din sezonul următor, ceea ce ar fi o lovitură devastatoare, informeează Marca.

Catalanii au o situație financiară complicată și sperau ca în această vară să elibereze bugetul de salarii. Marele vis al catalanilor este ”repatrierea” lui Leo Messi, dar dacă echipa nu va juca în Liga Campionilor, situația se va complica.

Mai mult decât atât, avocații specializați în sport din Spania vorbesc apăsat despre o excludere pe mai multe sezoane. Asta cu siguranță va avea impact la nivelul tuturor jucătorilor și este posibil ca unii dintre ei să plece la alte echipe.

O excludere din cupele europene ar însemna o gaură financiară de cel puțin 100 de milioane de euro pentru Barcelona. ”Gaura” se adaugă problemelor deja existente la clubul catalan.

Ce spune regulamentul UEFA

Regulile UEFA privind admiterea cluburilor în competițiile sale sunt foarte clare, iar Barcelona este vizată direct.

„Admiterea la o competiție UEFA a asociațiilor membre sau a cluburilor implicate direct sau indirect în orice activitate care vizează organizarea sau influențarea rezultatului unui meci la nivel național sau internațional poate fi refuzată cu efect imediat, fără a aduce atingere unor eventuale măsuri disciplinare”, se arată în regulamentul UEFA.

UEFA are anchetă în derulare

UEFA a anunţat, joi, deschiderea unei anchete cu privire la cazul FC Barcelona – Negreira, ceea ce înseamnă că gruparea catalană riscă sancţiuni.

“În conformitate cu articolul 31 alineatul (4) din Regulamentul Disciplinar UEFA, inspectorii de etică şi disciplină UEFA au fost desemnaţi astăzi să conducă o investigaţie cu privire la o potenţială încălcare a cadrului legal al UEFA de către FC Barcelona în legătură cu aşa-numitul ‘Caso Negreira’. Informaţii suplimentare cu privire la această chestiune vor fi disponibile în timp util”, se arată pe site-ul UEFA.

La 10 martie, justiţia spaniolă a acuzat FC Barcelona şi pe doi dintre foştii săi preşedinţi pentru „corupţie”, „încălcare a încrederii” şi „înregistrări comerciale false” în cazul plăţilor suspecte de bani de la clubul catalan către Jose Maria Enriquez Negreira, fost conducător al arbitrajului spaniol, de asemenea urmărit penal.

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed