INEDIT Un fost rapidist s-a dat pe minifotbal la… PSG! La PSG Pantelimon

La 37 de ani și după 174 de meciuri în prima ligă, Raul Costin a prins un transfer… sonor. Joacă acum la PSG. PSG Pantelimon, una dintre cele 12 formații care compun Superliga București la minifotbal.

Costin a bifat în carieră pe FC Vaslui, FC Botoșani sau Rapid, are 16 meciuri în cupele europene, iar la minifotbal joacă acum doar de plăcere.

„E ceva nou, în acest campionat e totul inedit. E o bucurie pentru că pot să vin să joc, să mă mișc, pentru că îmi lipsește acest sport. E o diferență de la Rapid la PSG, dar nu e aceeași presiune și totuși jucăm de plăcere”, recunoaște Raul Costin.

Chiar dacă poartă sigla unei echipe celebre, Raul Costin spune că nu se simte nici Mbappe, nici Messi. „Băieții ăia fac alt sport. Nu ne putem compara. Ăla e fotbal, din păcate, în România cred că fotbalul nostru e un pic diferit”, spune mâhnit fostul rapidist.

Înființată în urmă cu 5-6 ani, la inițiativa unui grup de prieteni, formația a fost botezată PSG Pantelimon mai mult din glumă. Apoi, a devenit ceva foarte serios.

„Din glumă, uitându-ne la Neymar, făcând glume cu Neymar, Mbappe, Messi și toți ceilalți, am botezat-o așa și am făcut o echipă frumoasă. Și a fost și pentru echipamente, să facem o chestie drăguță, cu siglă, cu tot”, mărturisește Alin Giuroiu, fotbalist PSG Pantelimon și membru fondator al clubului.

De asemenea, jucătorii de la PSG Pantelimon mai au un vis: să ajungă împreună pe stadionul Parc des Princes și să vadă „pe viu” un meci al idolilor lor.

Anul trecut, o echipă din București a câștigat titlul național la minifotbal

Minifotbalulul nu e doar o joacă. Meciurile au două reprize a câte 20 de minute și, pentru că trebuie să alergi non-stop de la o poartă la cealaltă și este solicitant, schimbările sunt nelimitate, ca la handbal.

Campionatul Municipal de Minifotbal București este unul dintre cele mai puternice campionate din țară. Este împărțit deocamdată pe trei divizii, de la Superligă până la Liga a doua, dar înscrierile echipelor pentru formarea Ligii a treia continuă.

Formațiile pot fi formate din jucători amatori, din foști fotbaliști profesioniști, dar retrași din activitate, sau din fotbaliști activi, cu condiția să nu evolueze mai sus de Liga 3 din fotbalul mare.

Compusă din 12 echipe, Superliga București are un sezon regulat, tur-retur, după care primele formații se califică în play-off. Cele mai bune formații din Campionatului Municipal de Minifotbal se întâlnesc, la finalul primăverii, la turneul final al Campionatului Național, alături de alte formații fruntașe ale campionatelor zonale din țară, pentru desemnarea campioanei României.

 În 2022, pentru prima dată în istorie, titlul național la minifotbal a fost cucerit de o reprezentantă a Bucureștiului, formația Old Boys.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed