Imagini emoţionante din Brazilia! Sute de mii de oameni l-au plâns pe Pele. Legenda, condusă pe ultimul drum. Foto/ Video. UPDATE

Procesiunea pe străzile din Santos a durat aproape 4 ore timp în care sute de mii de oameni și-au luat adio de la marele fotbalist.

Update. ora 19.00. Pele a fost înmormântat, într-o ceremonie privată la Necropola Memorială Eucumenica, acolo unde sunt înmormântați tatăl și fratele legendarului jucător.

Foto. @LosCampeonesFM

Update: Momente emoționante, sicriul trece prin fața casei mamei lui Pele. Dona Celeste care a împlinit 1oo de ani nu știe că fiul ei a murit! Peste 23o de mii de brazilieni s-au strâns în oraș și merg după cortegiul funerar.

Președintele Braziliei a fost și el prezent. Dar nu s-a bucurat de popularitate.

Update. O Rei do Brasil primește aplauzele oamenilor, este puhoi de lume pe străzile orașului și i se scandează numele. Pele a pornit pe ultimul drum, ”de la Vila Belmiro, spre eternitate”.

 

Update. Cortegiul a pornit pe străzile din Santos, iar mii de suporteri îl petrec pe Pele pe ultimul drum cântând.

…………….

Update. În urmă cu câteva minute, sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Pele a fost scos de pe stadionul celor de la Santos.

Cortegiul a pornit pe străzile din Santos.

Știre inițială

Pele este condus astăzi pe ultimul drum după ce sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus pentru 24 de ore la stadionul celor de la Santos.

Porțile stadionului Vila Belmiro se închid la ora ora 10.00 (15.00 – ora României) pentru ca familia să își poată lua rămas bun.

Peste 150.000 de persoane și-au luat adio de la Pele

Suporterii au format cozi uriașe pentru a putea să-l vadă ultima dată pe legendarul fotbalist brazilian. Peste 150.000 de persoane şi-au luat rămas bun de la legendarul Pele, până marţi dimineaţa, la ora locală 05.00, la stadionul Vila Belrmiro din Santos, anunţă O Globo.

Și președintele Braziliei a venit să-și prezinte omagiul.

Sicriul cu trupul neînsufleţit va fi dus de-a lungul Canalului 2, trecând pe bulevardul plajei până la Canalul 6, unde locuieşte mama fostului jucător, Celeste Arantes, care a împlinit 100 de ani în timpul Cupei Mondiale din Qatar.

După sosirea la Canal 6, cortegiul se va întoarce spre locul unde va fi înmormântat Pelé, de data aceasta într-o ceremonie rezervată familiei, la Memorialul Ecumenic Necrópole, din cartierul Marapé, aproape de Vila Belmiro.

 

Fanii au cântat, au aplaudat au aprins torțe și fumigene la stadion.

Pele va fi înmormântat într-un loc cu totul inedit. Cimitirul Memorial Necropole Ecumenica, din Santos. Cimitirul este vertical, are 14 etaje, 14.000 de cavouri, o cascadă, un muzeu auto, mai multe păduri tropicale, cripte, încăperi pentru slujbe, un crematoriu și un mausoleu. a fost construit în 1983 și a intrat în Cartea Recordurilor, fiind cel mai înalt cimitir vertical.

Conducerea Memorialului Necropolei Ecumenice a confirmat că Pelé va fi înmormântat la etajul 1 din cauza logisticii de vizitare şi nu la etajul 9 a cimitirului vertical. Slujba de înmormântarea ar urma să aibă loc între orele locale 12.00 şi 13.00 (17.00-18.00) .

Pele a murit pe 29 decembrie, la vârsta de 82 de ani, după ce a luptat vreme îndelungată cu o boală necruțătoare.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed