Ce dureros! Mama lui Pele are 100 de ani, dar nu i s-a spus că fiul ei a murit: `Este în lumea ei!`

Ajunsă la 100 de ani, mama lui Pele, Dona Celeste, nu este nici ea în cea mai bună stare. Are nevoie de supraveghere zilnică, potrivit As.com. Fiica ei și nepoții, copiii lui Pele, nu i-au spus că „Regele” a murit. Maria Lucia, sora lui Pele, a făcut aceasta dezvăluire.

„Ea nu știe. Este bine, dar este în lumea ei. Uneori îi spun că trebuie să ne rugăm pentru Dico (n.r. – așa i se spune lui Pele în familie). Uneori mai deschide ochii, dar nu înțelege”, a declarat Maria Lucia, conform sursei menționate.

Un detaliu incredibil este următorul fapt: cortegiul funerar al lui Pele va trece chiar prin fața casei mamei sale din Santos!

Pe 20 noiembrie, Dona Celeste a împlinit 100 de ani, iar Pele i-a transmis un mesaj pe rețelele de socializare. „Astăzi sărbătorim 100 de ani de viață pentru Celeste. Încă de când eram copil m-a învățat valoarea iubirii și a păcii.

Am mai mult de o sută de motive să fiu recunoscător că sunt fiul ei. Îți mulțumesc pentru fiecare zi petrecută alături de tine, mamă”, a scris Pele, care în nici zece zile a ajuns de urgență la spital, acolo unde a și murit fix după o lună.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed