Iga Swiatek, poloneza de aur de la Roland Garros, a sărbătorit câștigarea titlului împreună cu Robert Lewandowski

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a fost felicitată de Robert Lewandowski, atacantul echipei Bayern Munchen şi al selecţionatei de fotbal a Poloniei, după câştigarea titlului la Roland Garros, informează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Lewandowski a urmărit din tribune victoria în două seturi, 6-1, 6-3, obţinută sâmbătă de Swiatek în faţa americancei Coco Gauff, în finala turneului parizian de Mare Şlem, iar apoi a îmbrăţişat-o şi a felicitat-o pe compatrioata sa, care s-a îndreptat către sectorul de tribună în care se afla celebrul atacant, pentru a-l saluta şi a-i mulţumi pentru încurajări.

Iga Swiatek (21 ani) a cucerit al doilea său trofeu de simplu la Roland Garros, după cel din 2020, ajungând totodată la 35 de meciuri consecutive câştigate în circuitul profesionist, performanţă pe care a mai reuşit-o în acest secol doar americanca Venus Williams.

Robert Lewandowski s-a deplasat la Paris după ce miercuri a evoluat în meciul câştigat de Polonia în faţa Ţării Galilor (2-1), în Liga Naţiunilor. El urmează să joace săptămâna viitoare împotriva Belgiei.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed