Iga Swiatek a rămas masca! Ce a putut spune despre Sorana Cîrstea după meci

Drumul Soranei Cârstea la Indian Wells s-a încheiat după ce a fost învinsă de Iga Swiatek. Cea mai bună jucătoare din lume a trecut de românca în două seturi, scor 6-2, 6-3 și s-a calificat în semifinalele turnului. 

Poloneza și-a lăudat adversare după meci pentru forța loviturilor.

„Mă antrenez des cu băieţi, astfel că sunt obişnuită cu mingi foarte puternice din partea opusă a terenului.

E un avantaj pentru jucătoarele care lovesc atât de tare, dar, pe hardul de la Indian Wells, acest atu nu e atât de important, pentru că suprafața e una foarte lentă. Sunt pregătită pentru orice”, a spus poloneza, la finalul meciului cu Sorana.

Indian Wells, semifinale

Iga Swiatek (1) – Elena Rybakina (10)

Maria Sakkari (7) – Aryna Sabalenka (2)

Sorana Cîrstea, cea mai bună performanță la India Wells

Românca a ajuns pentru prima dată în sferturile turneului american. Pe parcursul competiției, românca a trecut de Kimberly Birrell (115 WTA), Madison Keys (20 WTA), Bernarda Pera (43 WTA) și Caroline Garcia (5 WTA), ultima câștigătoare a Turneului Campioanelor).

Pentru prezența în sferturile de la Indian Wells, Sorana Cîrstea a încasat un cec în valoare de 184.465 de dolari şi 215 puncte WTA. Românca are 838 de puncte și este pe locul 74 în WTA Live.

Săptămâna următoare, Cîrstea va juca la turneul de la Miami.

Distribuie articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 FCV Farul Cons… 30 19 7 4 54 28 +26 64
2 CFR Cluj 30 20 3 7 54 28 +26 63
3 FCSB 30 17 6 7 51 35 +16 57
4 Universitatea … 30 16 6 8 37 27 +10 54
5 Rapid 30 15 7 8 40 26 +14 52
6 Sepsi 30 11 9 10 47 30 +17 42
7 U Craiova 1948 30 11 7 12 34 33 +1 40
8 Petrolul 52 30 11 3 16 28 44 -16 36
9 Universitatea Cluj 30 8 10 12 25 37 -12 34
10 Voluntari 30 8 10 12 28 32 -4 34
11 Botoșani 30 7 11 12 29 44 -15 32
12 Chindia Târgovişte 30 7 11 12 32 42 -10 32
13 Hermannstadt 30 11 8 11 30 29 +1 32
14 Argeș 30 6 9 15 21 41 -20 27
15 UTA Arad 30 6 9 15 29 41 -12 27
16 Mioveni 30 4 10 16 23 45 -22 22

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari