Gimnasta Ana Maria Bărbosu, dezvăluiri neașteptate după calificarea la Jocurile Olimpice: ‘Presiunea și tot ce se întâmplă în jurul nostru mă doboară’

Echipa feminină de gimnastică a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, performanță așteptată de 12 ani. Rezultatul a venit ca urmare a locului 10 ocupat
de fete la Mondialul din Belgia. Puțină lume știe că, în frunte cu Ana Maria
Bărbosu, una dintre componentele echipei, a fost la un pas să se retragă din sport.

„Eram la grădiniță, aveam 4 ani. Am început cu joaca de după grădiniță, iar de la 6 ani am mers la următorul nivel în care am început antrenamentele zi de zi la sală.

Acum 3 luni am avut un moment în care am simțit că nu mai pot și că presiunea și tot ce se întâmplă în jurul nostru mă doboară…simțeam că nu mai pot să duc și că nu mă mai regăsesc în sport. Am avut noroc să am o echipă lângă mine, antrenorii, fetele
și am rămas”, a declarat Ana Maria Bărbosu.

Gimnasta în vârstă de 17 ani a dezvăluit că atunci când trece prin momente grele se gândește la ceea ce i-a spus mama sa.

„Mereu îmi spune să nu mă uit în altă parte, să mă gândesc cât de puternică sunt eu și să gândesc pozitiv. Tot timpul m-a încurajat să fiu independentă și să mă bazez pe propriile mele forțe.

Când eram mică, nu mi-am imaginat niciodată că o să plec atât de repede de acasă. Prima săptămână a fost destul de greu, până mi-am dat seama, unde este clasa mea, ce trebuie să fac”, a mai spus gimnasta.

Cea mai tânără echipă de la Campionatele Mondiale

Cu o medie de vârstă de 16 ani și 7 luni, echipa de gimnastică a României a fost cea mai tânără de la Mondialul de la Antwerp.

Ana Maria Bărbosu, Sabrina Voinea, Amalia Ghigoarță, Andreea Preda,
Lilia Cosman și Ella Oprea s-au clasat pe locul 10 la Campionatele Mondiale de la Antwerp, cu un total de 157.795 puncte: sărituri –40.099, paralele – 39.132, bârnă – 38.965 și sol – 39.599.

Fetele antrenate de Corina Moroșan, Camelia Voinea, Patrick Kienes, Daymon Jones și Florin Cotuțiu și-au atins astfel obiectivul, participarea cu echipa la Jocurile Olimpice.

Ana Maria Bărbosu va concura și în finala de la individual compus, după ce s-a clasat pe locul 19 în calificări, cu 52.932 puncte, iar Sabrina Voinea cu 13.666 puncte s-a calificat de pe locul 8 în finala de la sol.

Ultima oară când echipa feminină de gimnastică a României a concurat la Jocurile Olimpice a fost în 2012, la Londra.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed