Gigi Becali l-a contrat pe Ilie Dumitrescu! Ce l-a nemulţumit pe şeful de la FCSB. Totul s-a aflat în direct

Gigi Becali l-a contrat pe Ilie Dumitrescu! S-a aflat ce l-a nemulţumit pe şeful de la FCSB. Totul s-a aflat în direct.

Patronul de la FCSB nu împărtășește aceleași opinii despre regula U21 cu Ilie Dumitrescu.

Gigi Becali l-a contrat pe Ilie Dumitrescu

Becali consideră că această regulă ar trebui desființată, în vreme ce fostul fotbalist crede că norma în cauză aduce beneficii. Ilie Dumitrescu a dat drept exemplu transferul de 11 milioane de euro a lui Dennis Man la Parma, care nu s-ar fi realizat dacă fotbalistul nu ar fi beneficiat de regula celor de la FRF.

Patronul de la FCSB a spus, însă, că Man ar fi evoluat la echipa lui și fără să existe regula U21, asta grație aptitudinilor sale.

„N-are asta nicio legătură. A jucat Man pentru că era regula? Nu a avut nicio legătură. Nu e adevărat. Man și-a câștigat dreptul să fie în echipă când a dat o deviere și un gol, de atunci a devenit titular. Man era fotbalist”, a spus Gigi Becali, conform Digi Sport.

Gigi Becali, despre eliminarea regulii U21

Mai mult, Becali a spus că s-a ajuns la un acord cu celelalte cluburi din primul eșalon referitor la a nu fi utilizat niciun jucător U21 în primele trei etape ale campionatului.

„Mâine, la ora 11:00, e Adunare la Ligă. Dacă vor, o să facem. Facem o hârtie spre cunoștință. Noi nu-l rugăm pe Burleanu. El e slujitorul nostru, slujește Federația, adică pe noi toți. Noi îi aducem la cunoștință. Nu intră în Comitetul Executiv nimic.

Ia la cunoștință Burleanu că noi, 16 echipe, nu mai jucăm cu jucător U21. Asta e nebunia nebuniilor, adică unul care ne slujește nouă ne comandă nouă ceea ce noi nu vrem? Nu trebuie niciun Comitet Executiv. 16 cluburi semnează că nu vor, la revedere!

Nu e răbufnire, ăsta e adevărul. Cine întreabă Comitetul Executiv. Noi suntem 16 și noi nu jucăm cu U21. Noi nu-i cerem ceva Federației, doar trimitem o hârtie, să ia la cunoștință că nu ne convine această regulă și că nu mai folosim jucători U21.

Să facă Burleanu echipă de fotbal și să pună el jucători pe banii lui. Gino Iorgulescu știe și susține, dar ce să facă președintele Ligii? El primește ordin de la noi. Sunt 16 cluburi care semnează și președintele Ligii trebuie să stea drept. Noi avem convenție, primele trei meciuri nu pune nimeni jucător U21, chiar dacă-l ai”, a mai transmis Gigi Becali.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed