Gigi Becali este de nerecunoscut! A luat o decizie la care nimeni nu se aștepta. După ce a fost criticat în repetate rânduri de mai mulți oameni din fotbal că se implică în alcătuirea echipei, latifundiar anunță că vrea să-i acorde mai mult credit lui Mihai Pintilii.
Asta după ce FCSB a reușit că câștige meciul cu CFR Cluj, scor 1-0.
Gigi Becali este încântat de jocul echipei sale, așa că îi dă mână liberă lui Pintilii.
„Bă, nu știu, asta… ce vrea Pintilii să facă, e treaba lui asta, chiar că nu mă bag, adică să joace cu cine vrea. Jocul nostru nu de Dawa depinde, trebuie să ne facem noi jocul, cum am jucat aseară (n.r. duminică), dintr-o pasă. Adică n-am văzut așa vijelie de joc ca aseară, pac-pac-pac pasă din prima, pasă din prima, așa vijelie n-am văzut! Noi n-am jucat niciodată asemenea vijelie de joc. Nici Barcelona nu juca în așa viteză”, a declarat Gigi Becali.
Mihai Pintilii: „Băieții au înțeles foarte bine indicațiile”
Antrenorul celor de la FCSB a fost extrem de bucuros după victoria cu CFR Cluj și și-a lăudat elevii.
„CFR-ul este o echipă care se apără foarte bine. Am avut și în prima repriză ocazii foarte mari. Am controlat jocul, per total. Meritam victoria. Băieții au înțeles foarte bine indicațiile și au stat foarte bine în teren, mai ales mijlocașii centrali.
Am venit să luăm cele 3 puncte, le-am luat, urmează un alt meci greu cu Voluntari, vom lua fiecare meci în parte în continuare. Veneam după meciul pierdut acasă cu Farul și era normal să ne gândim doar la victorie pentru că conta în lupta pentru titlu.
(N.r. – Despre lipsa de schimbări de la pauză) Vor mai fi meciuri când se va schimba la pauză. Acum echipa a jucat bine, băieții au demonstrat și ei merită cel mai mult felicitări pentru acest joc. Am avut posesia și merită felicitări pentru tot ce fac.
Și dacă pierdeam sau făceam egal în această seară, în play-off se va decide (n.r. – titlul). Cele 6 echipe care vor intra în play-off, vor intra cu șanse egale”, a spus Mihai Pintilii.