Gigi Becali a rămas mască. A fost refuzat deși era dispus să-i plătească un salariu fabulos: ‘Nu doar banii contează’

Gigi Becali a rămas mască. Dan Alexa, acum antrenor la FC Brașov, a dezvăluit că în trecut, pe vremea în care era jucător, l-a refuzat pe Gigi Becali.

Suma pe care era dispus să i-o ofere șeful celor de la FCSB în 2006 era fabuloasă, dar ]n final Alexa a refuzat. Dacă ar fi acceptat oferta ar fi devenit fotbalistul cu cel mai mare salariu din Liga 1.

„Am avut ofertă de la FCSB. Aș fi fost cel mai bine plătit jucător din Liga 1. Am avut o ofertă foarte bună de la domnul Gigi Becali. Ne aflam în 2006, iarna. Era o sumă amețitoare.

Chiar aveam pe masă un contract mai bun decât luam din China. Domnul Becali, Gigi, a vrut să mă transfere foarte mult. Olăroiu, la fel, foarte mult. Meme (n.r. – Mihai Stoica, managerul general al clubului) plecase.

Vorbisem cu ei, mă înțelesesem asupra contractului că joc la Steaua și apoi m-au sunat domnii Badea și Nețoiu. Nu m-au convins foarte greu, pentru că nu doar banii contează. Eu sunt un tip loial.

Dacă cineva, cu care am mers la drum, îmi zice «te rog, fă-o pentru mine», atunci așa fac. Și nu m-am mai dus și nici nu am regretat că nu am fost la Steaua”, a declarat Dan Alexa, în cadrul podcastului Extra Time.

În trecut, Dan Alexa a vorbit și despre conflictul dintre CSA și FCSB.

„Pentru mine, adevărata Steaua este FCSB. Vreau să fiu bine înțeles, nu cunosc exact situația juridică, dar ce știu e că atunci când jucam eram adversarul echipei patronate de Gigi Becali, iar MM Stoica era acolo. Îmi este greu acum să văd altfel situația. Pentru mine Steaua este FCSB și îmi asum acest lucru!”, spunea antrenorul.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed