Gică Hagi, resemnat! Cuvinte dure după egalul cu Oţelul: ‘Să iei gol atât de uşor, atât de naiv’ + Ce probleme are Farul

Gică Hagi, resemnat! Cuvinte dure după egalul cu Oţelul. Farul a comis-o, din nou, pe teren propriu. A reuşit doar un egal cu o nou promovată, pe teren propriu. Astfel, calificarea în play-off este incertă.

Gică Hagi era la capătul puterii după meciul cu Oţelul. Părea că nu mai are nicio soluţie. L-a făcut praf şi pe Dragoş Nedelcu, pentru gafa de la golul egalizator al moldovenilor.

Gică Hagi, resemnat!

„Atâta putem. Puteam să şi câştigăm să şi pierdem. Nu ştim să speculăm momentele bune. Dacă în alte meciuri cei care au intrat au adus ceva în plus acum a fost din contră. S-au făcut greşeli, două puncte importante pierdute. Oţelul a arătat bine, felicitările mele. Bravo lui Dorinel.

Am vorbit, ne gândim la aceste lucruri. Anul treuct jucam foarte bine acasă. Şi meciurile alea egale. Pui jucători proaspeţi şi să iei gol atât de uşor, atât de naiv. Din păcate, a fost o greşeală foarte mare. Problema noastră e să revenim la origini, să fim noi cei care am fost înainte. Cum suntem în deplasare să fim şi acasă. Urmează o săptămână grea, nu am ce să comentez. Reflectez o zi şi vom vedea mâine”, a spus Gică Hagi, la finalul meciului, în direct la Digi Sport.

Mihai Popescu era extrem de supărat după ce Farul nu a reuşit să câştige în faţa Oţelului. „Sunt două puncte pierdute. Am controlat meciul până am primit gol. Am primit gol şi am căzut un pic moral. Nu am mai reuşit să înscriem însă al doilea gol. Aducem mai multe puncte de afară decât de acasă. E o luptă foarte importantă pentru play-off. Trebuie să câştigăm acasă.

Suntem în obiectivul de play-off, chiar dacă nu  am câştigat. Mai sunt trei meciuri foarte importante. Vrem să câştigăm la Cluj, să luăm toate cele trei puncte”, a spus Mihai Popescu, conform sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed