Gest şocant în ring! Ce i-a făcut sportivul unei femei. Imaginile revoltătoare au uimit toată Planeta / Foto

Ali Heibati, luptător profesionist, a fost protagonist într-unul dintre cele mai neimaginabile scenarii! Sportivul născut în Iran, care luptă de foarte mulți ani în Rusia, a scăpat de sub control și a făcut cel mai necugetat gest față de fata din ring, care anunța rundele în cadrul galei de MMA.

Heibati a lovit-o pe fată, grotesc, cu piciorul, în cel mai neașteptat mod. Partida abia debuta iar luptătorul a avut un moment de furie.

Ali Heibati, gest șocant în ring!

Tânăra s-a îndreptat nervoasă spre sportiv, astfel încât a fost nevoie de intervenția arbitrului pentru ca situația să nu scape de sub control.

Gesturile grotești ale iranianului nu s-au oprit atunci. După ce adversarul său a fost numit învingător la finalul galei, Heibati l-a lovit mișelește pe acesta, pe la spate, cu pumnul în cap.

Arianny Celeste, victimă a abuzurilor în ring

Tânăra a devenit ”ring girl” în anul 2006. De-a lungul timpului, Arianny a fost supusă unor multiple jigniri și gesturi nepotrivite din partea luptătorilor profesioniști și nu numai.

În acest sens, aceasta a răbufnit pe rețelele de socializare.

„Ura este non-stop. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mama m-a crescut să fiu puternică. Altfel, nu aș fi în stare să trec peste asta, din punct de vedere mental.

Și nu, nu este ușor. Punct. Voi v-ați simțit vreodată inutili, nesiguri sau insuficient de buni? Vă imaginați că milioane de oameni vă trimit intenționat astfel de lucruri pentru a vă răni?

Vă discreditează munca voastră grea și vă numesc doar ‘niște fețe frumoase care nu au muncit niciodată o zi în viață’. Oameni pe care nici măcar nu-i cunoașteți.

Eu am avut foarte mult de muncă pentru a nu claca în această industrie. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că mă pot disocia de această lume!”, a transmis Arianny Celeste, pe Instagram.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed