Gafa uriașă a omului lui Răzvan Burleanu! Ce a putut să facă la Farul-FCSB. Toată lumea a văzut

Gafa uriașă a omului lui Răzvan Burleanu! S-a aflat ce a putut să facă directorul tehnic al Federației Române de Fotbal la Farul-FCSB.

Mihai Stoichiță a asistat din tribună la Farul – FCSB 3-2, dar a părăsit stadionul înainte de minutul 85, când scorul era 2-2.

Gafa uriașă a omului lui Răzvan Burleanu

Directorul tehnic al FRF a și declarat că, cel mai probabil, scorul va rămâne neschimbat până la finalul meciului, astfel că titlul se va acorda abia în etapa viitoare.

„Frumos! Ambele echipe mi-au plăcut. Una reactivă, Steaua. FCSB, de fapt, să nu mai spun Steaua. Cealaltă cu știința jocului, se vede că e bine pusă la punct, construcție bună.

În ultima etapă se decide titlul! Eu am crezut că în seara asta se va decide, dar m-am înșelat, văd. E frumos acum, în ultima etapă”, a spus Mihai Stoichiță, după ce a plecat de pe stadionul din Ovidiu.

La scurt timp după, Louis Munteanu a înscris golul de 3-2, reușind să pună mâna pe titlul Superligii. Aflând vestea, Stoichiță a oprit mașina în care se afla în fața jurnaliștilor și a spus:

„După cum au jucat cei de la Farul în ultima perioadă merită (n.r. să fie campionii României). Steaua târziu și-a revenit, Farul a avut o constanță a jocului și o eficacitate. Extraordinar! O eleganță în joc.

E bine pus la punct jocul lor. Primul gol al Farului a schimbat total jocul. Nu pot să dau vina pe Târnovanu, cum să zic așa ceva”, a spus directorul tehnic al FRF.

Pe 21 mai, Farul a câștigat meciul decisiv cu FCSB. Deși formația lui Elias Charalambous a condus partida cu 2-0, „marinarii” au revenit în mod spectaculos, marcând 3 goluri în poarta adversarilor și obținând trofeul.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed