Fulham îl transferă de la Arsenal pe portarul german Bernd Leno

Clubul englez de fotbal Fulham l-a transferat definitiv pe portarul german Bernd Leno, de la Arsenal, au anunţat, marţi, cele două grupări londoneze, citat de Reuters.

Internaţionalul german a semnat un contract pe trei ani cu opţiune pentru încă un an cu formaţia din vestul Londrei, nou-promovată în Premier League, relateaza agerpres.ro.

Fulham nu a precizat suma de transfer, dar presa britanică a relatat că ”tunarii” ar fi primit 8 milioane de lire sterline (9,73 milioane de dolari) pentru jucătorul de 30 de ani.

”E grozav că am ajuns aici, în sfârşit. Abia aştept să mă alătur echipe, să mă antrenez şi să joc pentru Fulham. Sunt uşurat că transferul s-a făcut. Sunt bucuros că am venit aici. A durat un pic, dar în cele din urmă s-a materializat şi asta e cel mai important lucru”, a declarat Leno.

Leno a venit în 2018 la Arsenal, de la Bayer Leverkusen, unde a doborât recordul pentru cel mai tânăr portar care a evoluat în Champions League.

La Arsenal, portarul german a avut 125 de apariţii în toate competiţiile, aflându-se în lotul Germaniei pentru EURO 2020.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed