Florin Prunea a dat startul unui atac dur la adresa arbitrului bucureștean Andrei Chivulete, în urma prestației sale din partida Sepsi Sf. Gheorghe – Farul Constanța, scor final 1-1. Fluieraşul a făcut praf meciul.
Fluierașul a anulat un gol al covăsnenilor în minutul 40 al partidei, în urma unui fault comis de către Oroian, asupra lui Cristi Ganea. Prunea contestă decizia arbitrului.
Florin Prunea l-a făcut praf pe Chivulete!
„Hai să vedem meciul, să vedeți ce manieră de arbitraj! Nu e vorba că a arbitrat cu tentă, ci atât știe. Atât poate. Îl știm pe Chivulete. Nu știm cine e? Vorbim de un arbitru FIFA.
Să vedeți ce spun și colegii lui despre el: «Bă, nene, ne-am săturat și noi!». Să vă uitați la delegări. El e rezerva tuturor, în Champions, Europa League și Conference League. Alții care arbitrează bine nu merg. El are vânt din spate. Are vânt din pupă. Nu e un arbitru de Liga 1!”, a declarat Florin Prunea în emisiunea „DigiSport Matinal”.
În cadrul acestui sezon, Florin Chivulete s-a aflat la centru în cadrul unui meci din preliminariile Champions League, la două partide din preliminariile Conference League și la una din grupele Conference. Arbitrul a mai fost rezervă la două meciuri din grupele Europa League, și arbitru VAR la o partidă din Europa League.
Arbitrul este acuzat că ar fi favorizat de omul lui Răzvan Burleanu, Kyros Vassaras. Asta pentru că grecul ar fi consiliat de tatăl său, Florin Chivulete, fost arbitru.