Final pe muchie de cuţit la Sibiu! S-a terminat Hermannstadt-Petrolul. Ce au făcut oamenii lui Marius Măldărăşanu

Final pe muchie de cuţit la Sibiu! S-a terminat Hermannstadt-Petrolul. S-a aflat ce au făcut oamenii lui Marius Măldărăşanu. A fost un duel pe hârtie care se dorea de play-off, dar parcă niciuna dintre echipe nu a vrut să câştige.

Băieţii lui Marius Măldărăşanu au fost de nerecunoscut la ora meciului cu Petrolul. De altfel, nu s-a jucat aproape nimic pe toată durata meciului.

S-a terminat Hermannstadt-Petrolul

Hermannstadt şi Petrolul au chinuit fotbalul spre disperarea celor 5.200 de spectatori care au asistat la meci, număr oficial. Cele mai interesante momente ale meciului au fost atunci când mingea ajungea la Valentin Țicu, căpitanul Petrolului. Acesta a fost huiduit la fiecare atingere. Totul după ce i-a provocat o accidentare groaznică lui Dragoș Iancu în 2023.

În minutul 85, Ovidiu Haţegan a întrerupt meciul pentru aproximativ 4 minute. Asta pentru că unui spectator i s-a făcut rău şi a trebuit să fie preluat de medicii de pe ambulanţă. S-au acordat 10 minute de prelungiri, dar senzaţia era că dacă se mai joacă încă 3 ore cele două echipe nu vor reuşi să marcheze.

Scor final Hermannstadt-Petrolul 0-0 şi gazdele reuşesc să urce, momentan, pe loc de play-off, cu 34 de puncte. De partea cealaltă, Petrolul a acumulat 32 de puncte şi se află, momentan, pe locul 9.

Hermannstadt – Petrolul Ploiești, echipele de start:

Hermannstadt: Căbuz – Butean, Găman, Bejan (cpt.), Opruț – Murgia, Sota, Oroian – Balaure, D. Paraschiv, Ianis Stoica
Rezerve: Muțiu – I. Pop, Medina, Ionuț Stoica, Antoche, N’Goma, Bucuroiu, Neguț, Biceanu, Jipa, Ciubotaru, Valente
Antrenor: Marius Măldărășanu

Petrolul Ploiești: Zima – Papp, Meijers, Huja, Țicu (cpt.) – Doua, Seto, Hanca, Tavares – Musi – Irobiso
Rezerve: Eșanu – Bălbărău, Garutti, Dumitriu, D. Radu, Diomande, Jyry, Bratu, Ișfan, G. Grozav, I. Răducan
Antrenor: Florin Pîrvu

Stadion: „Municipal”, Sibiu (capacitate: 12.363 de locuri)
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad) / A1: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava) / A2: Vladimir Urzică (Piatra-Neamț) / Arbitru VAR: Cătălin Popa (Pitești) / Arbitru AVAR: Robert Avram (Pitești) / R1: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe) / Observator arbitri: Liviu Ciubotariu (Galați)

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed