Exclusiv! Bombă în Superliga. Decizia de la miezul nopţii. Marius Croitoru şi-a găsit echipă (Surse)

Exclusiv! Bombă în Superliga. Decizia de la miezul nopţii care a lăsat mască pe toată lumea. Fostul antrenor al lui FCU Craiova, Marius Croitoru şi-a găsit echipă. Cele două părţi au bătut palma şi tehnicianul urmează să fie prezentat în următoarele ore.

Marius Croitoru nu a stat fără serviciu pentru mult timp. După despărţirea de FCU Craiova acesta şi-a găsit o nouă formaţie. Urmează să preia oficial o altă echipă aflată în suferinţă.

Marius Croitoru şi-a găsit echipă

Marius Croitoru a profitat de demiterea lui Andrei Prepeliţă şi s-a înţeles cu şefii celor de la FC Argeş. Ar putea să fie prezentat oficial în următoarele ore, conform unor surse din interiorul clubului piteştean. Acesta nu deţine licenţă PRO, astfel că fostul secund al lui Prepeliţă, Constantin Schumacher, rămâne în acte antrenor principal.

Prepeliţă, demitere cu scandal

Andrei Prepeliţă a plecat cu scandal de la FC Argeş. A fost înlăturat de pe banca argeșenilor după meciul pierdut, scor 0-2, cu Petrolul Ploiești.

La doar câteva minute după fluierul final, clubul a remis un comunicat în care anunța că Prepeliță nu se va mai ocupa de echipă.

”În afara evoluțiilor nesatisfăcătoare, în general, înregistrate de ’alb-violeți’ în aceste partide și parcursul slab din ultimele 10 partide oficiale (1 victorie, 3 egaluri și 6 înfrângeri), în special, membrii C.D. au analizat și actele de indisciplină înregistrate în ultima perioada și ’acoperite’ de către antrenorii echipei, precum și deficiențele de organizare care au condus la o stare de tensiune, atât în cadrul lotului, cât și în cadrul clubului și care pun în pericol îndeplinirea obiectivelor stabilite, de comun acord, atât de conducerea administrativă, cât și de cea sportivă, pentru sezonul 2022-2023”, se arată, printre altele, în comunicatul postat pe site-ul oficial al celor de la FC Argeș.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

  1. Este de neînțeles! O familie care a investit bani, foarte mulți bani pentru pregătirea copilului, bani pe care nu se știa dacă îi recuperează, să nu știe ce face mai ales că a ajuns pe un piedestal greu de atins, iar lumea este cu ochii pe tine să facă o „gogonată” prin care să pierzi totul. Greu de crezut, pentru mine de neconceput. Poate cineva a avut un interes! Personal cred în omul și jucătoarea de tenis Halep Simona! Zile senine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed