Erling Haaland doboară record după record! Ce titlu a primit în Premier League

Erling Haaland doboară record după record! El a primit titlul de „Jucătorul Anului” în Premier League, la nici un an după ce a semnat cu Manchester City.

Norvegianul a primit acest titlu din partea Football Writers’ Association, care acordă astfel de nominalizări în fiecare an.

Erling Haaland doboară record după record

Potrivit Sky Sports, Haaland a primit 82% din voturi, care reprezintă, de altfel, cel mai mare procentaj din istoria competiției. Astfel, el i-a devansat pe Bukayo Saka și Martin Odegaard, ambii de la Arsenal.

Contractul norvegianului cu Manchester City este valabil până pe 30 iunie 2027.

Fotbalistul a jucat în 32 de meciuri în Premier League, a marcat 35 de goluri și a dat 7 pase decisive.

Erling Haaland, cel mai bun marcator din istoria Premier League

Norvegianul a devenit jucătorul cu cele mai multe reușite într-o singură stagiune în Premier League. Asta după ce a marcat golul cu numărul 35.

El i-a depășit pe Andy Cole și Alan Shearer, care au marcat de 34 de ori în 1993-1994, respectiv 1994-1995.

Reușita lui Haaland este una cu atât mai spectaculoasă cu cât ceilalți fotbaliști au înscris 34 de goluri pe vremea în care în Premier League se jucau 42 de meciuri, nu 38, câte sunt în prezent.

Imediat după ce a scris o nouă pagină de istorie în campionatul Angliei, Haaland a postat un mesaj de mulțumire pe Twitter pentru fanii celor de la City. Jucătorul le-a promis acestora că nu se va opri.

„35 Goluri în Premier League! Mulțumim tuturor pentru sprijin, nimic nu se întâmplă fără voi toți. Nu ne oprim aici!”, a scris Haaland.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed