Erik ten Hag își face praf jucătorii, după umilința cu Sevilla: Este inacceptabil!

Manchester United a fost eliminată de Sevilla, în sferturile Europa League, după o victorie categorică a spaniolilor (3-0).

La finalul meciului, Erik en Hag, antrenorul lui Manchester United, nu și-a menajat deloc jucătorii.

Erik ten Hag își face praf jucătorii

Erik ten Hag susține că cei de la Sevilla au avut mai multă dorință de victorie, iar asta este greu de acceptat.

Manchester United avea ca obiectiv cucerirea Europa League, într-un sezon în care nu se poate implica în lupta pentru titlu în Premier League.

”Ei au avut mai multă dorinţă de victorie decât noi… Iar asta cred că este inacceptabil”, a afirmat ten Hag.

Întrebat dacă Sevilla a arătat mai multă determinare şi dorinţă în joc, ten Hag a răspuns: ”Trebuie să recunosc, este adevărat. E greu, e dificil, dar este adevărat”.

Antrenorul olandez a mai spus că United trebuia să arate mai multă dorinţă şi mai mult control al mingii.

”Când primeşti o lovitură, trebuie să-i faci faţă, să mergi mai departe… Nu ţine de talentul jucătorilor, ci este vorba despre caracter. Trebuie să fie calmi şi să aibă dorinţă şi pasiune”.

Trebuie să strângem rândurile

Olandezul le-a transmis jucătorilor că trebuie să se concentreze pe Cupa Angliei și obținerea unui loc de Liga Campionilor.

„A fost o mare oportunitate să câștigăm ceva, o mare șansă pe care am avut-o, dar i-am dat cu piciorul. Nu putem da vina pe altcineva, noi suntem singurii vinovați pentru această înfrângere. E inacceptabil ce s-a întâmplat, am pierdut majoritatea duelurilor, Sevilla a avut mai multă pasiune, mai multă dorință. E imposibil să câștigi când nu oferi nimic.
S-a dus, nu mai putem schimba nimic. Trebuie să strângem rândurile pentru că duminică urmează semifinalele FA Cup. Toți trebuie să înțeleagă ce înseamnă Manchester United, ambițiile sunt mari la un astfel de club”, a spus Ten Hag, citat de BBC.

Înfrângere fără drept de apel

FC Sevilla a învins joi seara, pe teren propriu, formaţia engleză Manchester United, scor 3-0, în manşa secundă a sferturilor de finală din Liga Europa. Sevilla s-a calificat pentru semifinale.

FC Sevilla a dominat meciul şi a deschis scorul repede, în minutul 8, prin En-Nesyri, la o greşeală a lui Maguire. În minutul 40, Ocampos a înscris, dar, după consultarea VAR, golul a fost anulat pentru un ofsaid la Acuna. Însă andaluzii au revenit după pauză, când a înscris Badé (min. 47), iar în minutul 81 En-Nesyri a profitat de teribila greşeală a lui de Gea şi a stabilit scorul final. 3-0 pentru Sevilla.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed