Edi Iordănescu s-a enervat cumplit. Unul dintre fotbaliștii petrecăreți ai celor de la Rapid nu va ajunge la EURO 2024. Gestul său l-a dezamăgit pe selecționer, susțin surse din anturajul naționalei.
Andrei Borza s-ar fi aflat pe lista lui Edi Iordănescu, dar după isprava de la Iași se pare că acesta nu va mai fi convocat.
Edi Iordănescu îl lasă acasă pe Andrei Borza
Andrei Borza este unul dintre cei mai promițători fundași stânga, iar în viitor cel mai probabil va face parte din naționala României. Potrivit Antena Sport, Edi Iordănescu l-ar fi avut în vedere și pentru EURO 2024, dar după isprava fotbalistului de la Iași, acesta s-ar fi răzgândit.
Andrei Borza și Alexandru Albu au ieșit să petreacă în club după ce Rapid a pierdut meciul cu Poli Iași. Cei doi fotbaliști au fost excluși din lot și amendați, dar apoi Cristiano Bergodi s-a răzgândi.
„E împotriva tuturor principiilor pe care le-am impus la echipă. E inadmisibil să te comporți așa, mai ales la vârsta asta! Echipa ta pierde și ăsta e devotamentul tău? Care este respectul tău față de club, de suporteri, de antrenori și, nu în ultimul rând, față de colegii tăi!?”, ar fi spus selecționerul în discuția cu cei de la șefia Federație, potrivit Antena Sport.
Ceilalți oameni din staff i-au dat dreptate, așa că Andrei Borza a ratat șansa de a juca la turneul final din Germania.
Cristiano Bergodi i-a iertat pe Albu și Borza
Cei de la Rapid au decis să uite de incidentul de la Iași și i-au iertat pe fotbaliști, după ce inițial fuseseră suspendați pe termen nedeterminat și amendați.
„Borza și Alex Albu revin la echipă. Și-au cerut scuze în fața colegilor, a staff-ului și a conducerii. Așa am hotărât, eu sunt antrenorul. Au făcut o greșeală.
Am făcut o mică ședință cu ei, de față cu jucătorii. De acum ne bazăm pe ei. Andrei și Alex au înțeles că au greșit. Noi suntem un grup, o familie, nu trebuie să îi tratăm ca pe niște interlopi”, anunța Begodi, după Rapid – UTA 4-1.