Edi Iordănescu nu s-a mai abţinut! Anunţ clar al selecţionerului după victoria cu Andorra. Toată lumea trebuie să ştie / Foto

Edi Iordănescu nu s-a mai abţinut! Anunţ clar al selecţionerului după victoria cu Andorra. Toată lumea trebuie să ştie. La doar câteva zile după România-Andorra 4-0, selecţionerul a ieşit la rampă.

Edi Iordănescu a transmis un scurt mesaj pe rețelele sociale, la două zile după victoria naționalei cu Andorra, scor 4-0 în preliminariile pentru EURO 2024.

Edi Iordănescu nu s-a mai abţinut!

Edi Iordănescu a ținut să transmită un mesaj de unitate prin intermediul Instagram. A postat o poză alături de staff-ul său de la prima reprezintă, alături de un mesaj scurt.

”O familie. Până la final”, a scris Edi Iordănescu, pe Instagram, alături de poza în care apar și colaboratorii săi.

Sursa foto Instagram

”Cel mai puțin important lucru e cum am trăit eu meciul. Vreau să le mulțumesc acestor copii. Sunt ai României, au fost fantastici. Au o energie incredibilă și mă bucur că am putut să îi răsplătim. Înainte de joc, asta am avut ca obiectiv secundar, să îi bucurăm.

Trebuie să felicit echipa, au arătat caracter. Sunt trei jocuri fără gol primit, cea mai bună defensivă din grupă. Suntem la un alt nivel față de Liga Națiunilor și sub ce îmi doresc eu să fie echipa.

La Budapesta am avut un adversar mai slab care a marcat împotriva tuturor. Vedem ce surprize sunt. Despre critici pot să spun un singur lucru. După fiecare val de critici, tsunami, dorm noaptea.

Însă nu dorm noaptea când sunt atacați jucătorii. Ei vin cu sufletul la echipa națională. Merită respect, dar și susținere, mai ales de la oamenii care au un istoric în spate. Cu toată puterea mea voi apela la acest grup.

Știu ce se poate întâmpla. Ați văzut ce se întâmplă și în alte grupe. Azi am început cu un debutant. Avem jucători angrenați în cupe europene. Mă bucur pentru Ianis, care a produs pentru echipă. Mă bucur pentru Florinel, care a marcat primul gol.

Ne dorim liniște și pace pe pământ și să jucăm pe teren. Știm că suntem pe primul loc. Mai avem nevoie de puncte, dar sunt lucruri care nu depind de noi!”, a declarat Edi Iordănescu, la finalul meciului cu Andorra.

România mai are două meciuri de jucat. Cu Israel în deplasare și cu Elveția pe teren propriu. Un succes în primul meci le-ar asigura tricolorilor, în proporție de peste 90%, un loc la Campionatul European din Germania.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed