Echipa României s-a calificat în în premieră în finala Cupei Mondiale de minifotbal

Echipa României s-a calificat în în premieră în finala Cupei Mondiale de minifotbal din emiratul Ras Al Khaimah (Emiratele Arabe Unite), după ce a învins Ungaria cu scorul de 3-0 (1-0), vineri, în semifinale.

Tricolorii, puternic susţinuţi din tribune, s-au impus prin golurile marcate de Mircea Ciprian Ungur (5), Ioan Mircea Popa (27) şi Marius Gabriel Balogh (37).

Sâmbătă, de la ora 16:00, va avea loc finala, potrivit agerpres.ro.

România, care a jucat a treia sa semifinală mondială consecutivă, are două medalii de bronz la Cupa Mondială din trei participări, în SUA (2015) şi Australia (2019). Trofeul de campioană mondială este singurul titlu major care lipseşte din vitrina naţionalei, încununată în trecut de şase ori campioană europeană (2010-2015) şi vicecampioană la ultimele două ediţii ale EMF EURO (2018 şi 2022).

Deţinătoarea trofeului este Mexic, care a învins România în semifinale, după prelungiri, la precedenta ediţie, iar apoi, Brazilia, în finală.

Lotul României:
portari: Ionuţ Neacşa (34 ani, Nova Vita Târgu Mureş), Dragoş Niţu (28 ani, Reggio Liriada Braşov);
jucători de câmp: Alexandru Bourceanu (38 ani, Ajax Dulcisimo Galaţi), Vasile Pop (32 ani, Sam Vig CCM Bistriţa), Mircea Popa (35 ani, Juventus Sibiu), Andrei Balea (30 ani, Nova Vita Târgu Mureş), Mircea Ungur (34 ani, Nova Vita Târgu Mureş), Andrei Nemiţanu (30 ani, Glissando Timişoara), Vlad Mocanu (24 ani, Premier Iaşi), Bogdan Covaci (34 ani, Sam Vig CCM Bistriţa), Andrei Ferik (25 ani, Bad Boys Oradea), Saron Chirică (30 ani, Old Boys Bucureşti), Marius Balogh (23 ani, Bad Boys Oradea), Andrei Şumălan (29 ani, Bad Boys Oradea), Gabriel Dumitraşcu (23 ani, Chedra TAX Ploieşti).

staff: Virgil Bejenaru – antrenor principal, Laszlo Klein – antrenor secund, Dan Ştefan Cojocaru – manager, Cristian Lupu – director tehnic, Emil Cotenescu – medic.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed