Dorinel Munteanu a oficializat un nou transfer. Cine se alătură celor de la Oțelul Galați

Dorinel Munteanu a oficializat un nou transfer. S-a aflat cine se alătură formației Oțelul Galați.

Luni, echipa de fotbal Oţelul Galaţi a anunţat achiziţionarea fundaşului croat Dragan Lovric. Acesta a semnat un contract valabil timp de un sezon.

Dorinel Munteanu a oficializat un nou transfer

Lovric este cel de-al 13-lea transfer din această vară al echipei pregătite de Dorinel Munteanu.

„SC Oţelul Galaţi l-a legitimat pe Dragan Lovric, fundaş central de naţionalitate croată, jucător care a intrat deja în programul de pregătire al tehnicianului Dorinel Munteanu.

Lovric, 27 de ani, 1,91 metri, a semnat un contract pe un an de zile, cu posibilitatea prelungirii înţelegerii”, au anunţat reprezentanţii echipei Oţelul Galaţi pe pagina oficială de Facebook.

Fotbalistul este născut la Split. El a evoluat ultima dată pentru Ararat-Armenia, echipă cu care a terminat campionatul pe locul al treilea.

De-a lungul carierei, Dragan Lovric a mai fost legitimat la formaţii precum Krivbas (Ucraina), NS Mura (Slovenia), Zrinjski Mostar (Bosnia şi Herţegovina) sau HNK Sibenik (Croaţia).

Noul component al Oţelului, format la academiile de juniori ale grupărilor RNK Split şi HNK Gorica, a fost, în perioada 2015-2019, în proprietatea clubului italian Catania, timp în care a fost selecţionat la reprezentativa U20 a Croaţiei.

Clubul gălăţean i-a transferat în această vară pe portarii Relu Stoian (Gloria Buzău) și Aurelian Păun (Universitatea Cluj), pe atacantul Alexandru Pop (Unirea Dej), pe fundaşul Daniel Celea (Chindia Târgovişte), pe mijlocaşul Ştefan Bodişteanu (Farul), dar și pe mijlocaşul uruguayan Ariel Lopez (Gloria Buzău).

Lista este completată de fundaşul bulgar Milen Jelev (FC Arda), mijlocaşul argentinian Pablo Gaitan (Gloria Buzău), fundaşul portughez Joao Serrao (Paredes), mijlocaşul portughez Samuel Teles (Feirense), mijlocaşul Răzvan Andrei Tănasă (Farul Constanţa), dar şi de mijlocaşul portughez Frederic Maciel (Torreense).

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed