Dorin Goian a revenit pe banca tehnică. Ce echipă va antrena

Fostul internațional revine în antrenorat. Dorin Goian a acceptat oferta celor de la Foresta Suceava (Liga 3) și va conduce primul antrenament luni, 18 iulie, atunci când are loc reunirea lotului. Goian i-a mai antrenat pe moldoveni în urmă cu doi ani.

Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a clubului.

”Bine ai revenit, Dorin Goian!

Clubul nostru a ajuns la o înțelegere cu Dorin Goian (41 de ani), acesta urmând să preia conducerea băncii tehnice a Forestei pentru noul sezon.

Primul antrenament condus de noul antrenor al „galben-verzilor” va avea loc pe data de 18 iulie, atunci când este programată reunirea lotului”, a anunțat Foresta pe pagina oficială de Facebook a clubului.

De ce nu și-a mai găsit Goian echipă

Dorin Goian a fost dat afară de la Foresta Suceava în 2020. De atunci nu a mai antrenat nicio echipă. Fostul internațional declara în urmă cu câteva luni că nu își mai dorește să antreneze în Liga 3, iar alte oferte nu a avut. În plus, acesta a spus că nu este disput să lingușească pe nimeni pentru a obține un post de antrenor.

„Eu alunecările le-am făcut doar pe teren, e singurul gen de alunecare pe care îl cunosc și nu am fost genul lingușitor și alunecos. Am niște principii pe care vreau să mi le mențin”, a declarat Goian pentru Sport.ro

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed