Dică explică de ce s-a aruncat pe jos, la golul lui Cordea! `Sunt trăirile mele, nu le pot controla`, spune antrenorul FCSB-ului, ce mesaj are pentru prietenul Rădoi

În atmosfera incendiară creată de cei peste 40.000 de suporteri prezenți pe Arena Națională, Nicolae Dică a trăit intens fiecare moment al returului cu Dunajska Streda.

Dar la faza golului lui Andrei Cordea, a făcut un adevărat spectacol. Dică s-a aruncat pe jos, când Bogdan Rusu a tras în bară, însă s-a ridicat apoi și a sărbătorit reușita lui Cordea.

”Mă bucur că am reușit să câștigăm și să ne calificăm. Era important să ne calificăm cu o victorie, să-i bucurăm pe suporterii noștri. Eu am mai trăit momente ca fotbalist și ca antrenor, dar acum chiar au făcut o atmosferă extraordinară.

Îmi doresc din tot sufletul să ajungem în grupele Conference League, pentru că nu s-a mai întâmplat de mult timp.

A fost acea scăriță a lui Rusu, parcă nu mai intra mingea în poartă, apoi m-am luminat când l-am văzut pe Cordea. Sunt trăiri ale mele, nu le pot controla”, a declarat Nicolae Dică, la Pro Arena.

Dică nu l-a uitat nici pe prietenul Mirel Rădoi, căruia i-a fost secund anul trecut la echipa națională. Craiova lui Rădoi a câștigat cu 3-O cu Zorya Luhansk și s-a calificat și ea în play-off-ul Conference League.

”Mă bucur și pentru Mirel, că a reușit să se califice. Am riscat, așa e în viață, trebuie să riști. Ambii am venit cu încredere, știam ce jucători vom avea la dispoziție și aveam încredere că puteam face lucruri frumoase, iar până acum ne-a reușit”, a spus Nicolae Dică.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed