Dezvăluirea momentului despre Radu Drăguşin! Acord secret între Edi Iordănescu şi antrenorul lui Tottenham. Detalii cruciale înaintea EURO 2024

Radu Drăgușin a fost transferat la Tottenham iarna aceasta, însă fundașul nu a reușit să obțină, încă, titularizarea la echipa din Premier League. Deși a fost introdus în teren de puține ori, românul s-a conformat standardelor, iar evoluțiile sale au produs reacții pozitive din partea londonezilor. Cu toate acestea, prezența stoperului la EURO 2024 se află în pericol.

Drăgușin ar putea pierde convocarea la turneul final din Germania, în contextul în care antrenorul Ange Postecoglou nu i-a oferit multe minute de joc la Spurs. Edi Iordănescu l-a vizitat pe tricolor în Anglia și ar fi făcut un pact cu antrenorul grec.

Dezvăluirea momentului despre Radu Drăguşin!

Selecționerul României a fost protagonistul unui apel telefonic direct cu tehnicianul grupării engleze. Iordănescu l-a convins pe tehnician să accepte un schimb de experiență la nivel înalt, în contextul în care colaboratorii direcți ai românului să poată vizita laboratoarele de pregătire ale celor de la Spurs.

Astfel, Alexandru Radu și Michele Iannucci, colaboratorii lui Edi din staff-ul naționalei, au vizitat Departamentul de analiză a lui Tottenham!

”Timp de trei zile, Alexandru Radu și Michele Iannucci, colaboratorii lui Edi din staff-ul naționalei au fost prezenți la Londra. Au beneficiat de oportunitate. Acces direct la metodologia de monitorizare și analiză, inclusiv video, pe care o utilizează Tottenham.

Au fost zile de lucru intens. Au primit atât informații, cât și sfaturi pe anumite zone de expertiză. Au văzut diferite moduri de colectare și interpretare a datelor privind adversarii, dar și jucătorii propriei echipe.

Totul tocmai din dorința selecționerului ca toți din staff să fie mereu la curent cele mai noi elemente și tendințe din fiecare palier al antrenoratului și al pregătirii partidelor. E un pas important. Astfel de colaborări întăresc și relațiile personale dintre antrenori!”, conform prosport.ro.

Însuși Edi Iordănescu a făcut asta în trecut. Selecționerul a fost într-un stagiu de ”pregătire” la Real Madrid, unde a participat la antrenamentele spaniolilor, dar și în cadrul ședințelor de analiză ale lui Carlo Ancelotti.

”Radu are o imagine excelentă în club!”

Radu Drăgușin s-a integrat de minune în vestiarul lui Tottenham și a căpătat încrederea antrenorului.

”Ange Postecoglu are încredere în valoarea lui Radu. În potențialul băiatului de a crește ca fotbalist. Să nu uităm că vorbim de un fundaș central care are doar 22 de ani.

E nevoie de răbdare pentru adaptare la stilul defensiv din Premier League, la specificitatea viziunii pe care o are Postecoglu, dar lucrurile nu au cum să evolueze decât spre bine pentru Drăgușin, pe termen mediu și lung. Radu are o imagine excelentă în club, dar și la nivelul staff-ului, nu i se poate reproșa nimic. Pare că e nevoie doar de timp!”, a mai transmis sursa citată.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed