Dezvăluire incredibilă despre Gică Hagi! Unde a fost surprins antrenorul Farului. Nici Gică Popescu nu a lipsit / Foto

Dezvăluire incredibilă despre Gică Hagi! Unde a fost surprins antrenorul Farului. Nici Gică Popescu nu a lipsit.

Totul a fost făcut public chiar de către președintele constănțenilor.

Unde a fost surprins Gică Hagi

Gică Hagi și Gică Popescu au decis să plece în pelerinaj pe muntele Athos, în Grecia, după ce Farul a devenit campioana României. Cei doi au fost însoțiți și de Adrian Ilie, Ianis Hagi și Nicolas Popescu.

Președintele clubului a fost cel care a făcut totul public după ce a postat fotografii pe contul de socializare.

Hagi şi Popescu se întorc rapid însă în România. Pe 2 iunie vor participa la evenimentul Sports Festival, de pe Cluj Arena. Atunci are loc un meci de gală între o selecţionată All Stars România (1995-2023) şi Galatasaray Legends. Cei doi vor evolua câte o repriză la fiecare formație.

Hagi, despre obiectivul echipei sale

Farul este noua campioană a României, iar Hagi a anunțat deja obiectivul pentru noul sezon. 

„Lucrăm pentru preliminariile de Champions League. Lucrăm şi sperăm să facem lucruri cât mai bine. Ăsta e sportul, n-avem ce face. Cine câştigă e fericit, cine nu e dezamăgit. Aşa se câştigă un respect. Ne-am văzut de drumul şi de obiectivele noastre. Ne-am depăşit. Nimeni nu se aștepta”, a spus Gică Hagi, la finalul meciului, cu CFR Cluj din ultima etapă.

Antrenorul campioanei a vorbit şi despre sezonul care i-a adus al doilea titlu ca antrenor la Farul.

„Pe tot parcursul anului am știut să ne apărăm. Am şi marcat foarte mult. Ieşim în Europa acum. Din fericire, am accelerat un pic procesul. Vrem să ne completăm, să ne facem o echipă bună. Când eşti campion, crește cota jucătorilor. Încercăm să facem ce e mai bine pentru club şi să nu ieşim pe minus. Am jucători pe fiecare compartiment care au făcut diferenţa şi au excelat”, a mai spus antrenorul constănţenilor.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed